Mai multe ştiri online:
Se întâmpla acum 20 de ani

Asociația Companiilor de Navigație se opune strategiei de privatizare a flotei

Ştire online publicată Vineri, 15 Februarie 2019. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Actualii operatori spun că nu au puterea financiară pentru a susține programul de privatizare. Ei au informat conducerea Navrom, într-o ședință desfășurată ad-hoc, că vor înainta o adresă către forurile competente.

Operatorii vor propune ca navele pe care le dețin în contract de bare-boat să le fie acordate în regim de gratuitate. Sumele economisite astfel, prin neplata datoriilor către Navrom, urmează a fi îndreptate către construirea de noi nave - susține Asociația Companiilor de Navigație. Operatorii au mai pus și problema reducerii chiriilor și a reeșalonării datoriilor către Navrom. 


Conducerea Navrom consideră că subiectul reducerii chiriilor poate fi discutat, însă problema renegocierii datoriilor nu poate fi acceptată. Intransigența Navrom are drept cauze condițiile grele prin care trece compania și faptul că întreg programul de privatizare este strâns legat de achitarea la zi a tuturor datoriilor operatorilor.

Navrom a luat măsuri împotriva operatorilor de nave cu datorii. În primele zile ale lunii noiembrie 1997, conducerea companiei a înaintat notificări către firmele HSS, Duplex Maritime, Duplex Ship Management, Euromar și Conav. Conform contractelor încheiate cu Navrom, firmele de shipping sunt obligate ca, în termen de șapte zile de la primirea notificării, să-și plătească datoriile.

HSS a acumulat datorii de peste 1,3 milioane de dolari pentru cele șapte nave pe care le deține în contract de bare-boat. Urmează Duplex Maritime, care pentru cele două nave are o datorie de un milion de dolari. Duplex Ship Management datorează 600.000 de dolari pentru două nave, Euromar are de plătit 500.000 de dolari pentru trei nave, iar Conav, 300.000 de dolari pentru două nave. Dacă operatorii nu-și vor plăti debitele către compania Navrom, navele vor fi retrase. (6 noiembrie 1997)

„E cineva alesul lui Dumnezeu pe pământ?”

l Interviu cu Gheorghe Slabu, administratorul unic al companiei Romline

- Domnule Gheorghe Slabu, care este situația navelor „Nicorești“ și „Mehedinți“ aflate în exploatarea firmei Carta Shipping SRL?

- Lucrurile sunt extrem de grave. Cele două nave sunt grevate de datorii de peste 2 milioane dolari fiecare. Din cauza lor, în acest moment, eu mă aștept să fie arestate alte nave, pe care am reușit să le pun în exploatare. Ceea ce înseamnă că am muncit în zadar. Până de curând, compania Romline primise cele mai mari lovituri din partea firmelor Socib, Oscar și Pontus. Am reușit, cu ajutorul creditului de 7,89 milioane dolari, să eliberăm cea mai mare parte a navelor arestate. O parte dintre acestea au tras la încărcare, altă parte vin spre țară. Deci, suntem în faza finalizării programului de scoatere din arest a întregului lot de 12 nave. Acum va apărea un al doilea val de arestări din cauza datoriilor navelor „Nicorești“ și „Mehedinți”. Va trebui să o luăm de la capăt cu eforturile noastre. Nici omenește nu este firesc să trecem prin asemenea momente. Suntem la capătul puterilor. Dacă va continua această situație, nu credem că putem rezista. Dacă statul român vrea să-i dea gratuit cele două nave firmei Carta Shipping, mă dispensez de ele cu cea mai mare bucurie, pentru că eu de mâine voi fi fericit. Voi avea cu 30% mai puțin de muncă. Mi-e greu să cred că cineva poate să pretindă așa ceva, să i se dea navele gratuit. Ce, este alesul lui Dumnezeu pe pământ? Dar de ce să nu aibă pretenții și ceilalți oameni care au muncit și muncesc în flotă? De să nu mi se dea și mie o navă pe gratis? Muncesc de 12 ani în această companie. Unde vrem să ajungem? Asta-i o concepție populistă.

- Care este poziția băncilor față de compania Romline?

- În acest moment, poziția băncilor este una normală. Dar, de-a lungul timpului, Romline nu a putut beneficia de împrumuturi. Încercări au fost multe, dar obținerea acestor credite a fost aproape imposibilă pentru o companie de stat.

O strategie bizară a băncilor

- Vreți să spuneți că numai privații au putut obține credite de la băncile românești?

- Sigur că da. Societățile de shipping private au obținut destul de ușor aceste împrumuturi, bineînțeles cu gajări pe navele care aparțineau statului.

- Și cum a acceptat Romline ca împrumuturile să fie obținute de privați, folosind navele statului drept gaj?

- Cum s-a acceptat așa ceva este greu de analizat acum. Important este că situația a fost creată. Probabil că intențiile au fost bune, dar știm cu toții că drumul spre iad...

- La ora actuală, sunt multe nave ale companiei Romline încărcate cu datorii către bănci?

- Sigur că da.

- Care este valoarea totală?

- Aș prefera să nu vă spun. În orice caz, este o sumă importantă.

- Dar numărul navelor gajate poate fi divulgat?

- Și în acest caz prefer să păstrez tăcerea. (8 noiembrie 1997)



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.816 secunde