ASF promite îmbunătățirea protecției consumatorilor

208
ASF promite îmbunătățirea protecției consumatorilor - asfpromite-1484758847.jpg

Articole de la același autor

Principalele direcții de acțiune pe anul 2017 ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vizează funcționarea corectă și dezvoltarea piețelor financiare non-bancare, corelarea legislației autohtone cu cea europeană, precum și cu cele mai bune practici internaționale în domeniu, cu scopul îmbunătățirii încrederii consumatorilor în sectorul financiar non-bancar și asigurării unei protecții adecvate a acestora.


În acest sens, ASF își va concentra activitatea pe asigurarea sustenabilității obiectivelor strategice, stabilite în 2016, iar pe lângă acestea va acționa pentru îndeplinirea noilor obiective aferente acestui an, respectiv:


- îmbunătățirea protecției consumatorilor;


- reglementarea și alinierea la legislația europeană;


- întărirea supravegherii piețelor;


- dezvoltarea piețelor financiare non-bancare;


- întărirea capacității instituționale;


- contribuția la construcția europeană instituțională.


ASF va acționa, în principal, pentru îmbunătățirea gradului de transparență și informare a consumatorilor de servicii financiare non-bancare, precum și pentru creșterea calității asistenței acordate acestora. 


De asemenea, Autoritatea va monitoriza în mod activ comportamentului entităților de pe piețele reglementate și supravegheate și va analiza în mod riguros cauzele petițiilor, a dezdăunării și a concluziilor rezultate din proiectele de "mystery shopping". 


Totodată, ASF va avea în vedere implementarea unui sistem informatic de management al petițiilor și continuarea dezvoltării programelor naționale de educație financiară care, pe de o parte să asigure un suport pentru sistemul educațional din România, iar pe de altă parte să vină în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, astfel încât aceștia să înțeleagă cât mai bine produsele pe care le achiziționează și mecanismele de funcționare a piețelor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4092 secunde