Șantierul naval "Daewoo - Mangalia" așteaptă salvarea din Coreea

2394
La sfârșitul lunii iulie 2008, compania mixtă româno - sud coreană "Daewoo - Mangalia Heavy Industries" a livrat portcontainerul de 4.860 TEU "MSC Nuria".
La mai puțin de o lună și jumătate, un alt portcontainer, de această dată de 5.500 TEU, urmează să fie predat clientului, Hamburg Sud, ceremonia de botez urmând să aibă loc la mijlocul săptămânii în curs.

Dincolo de aparențe
Pare că totul este OK la DMHI. Comenzi există - slavă Domnului! -, lucrătorii își văd de munca lor, salariile sunt bunicele, livrările se țin lanț, clienții nu au de ce să se plângă…, dar când citești raportările economico - financiare ale companiei, îți dai seama că, în ciuda aparențelor, aceasta trece prin cea mai critică perioada din existența sa.
Ministerul Economiei și Finanțelor a dat publicității bilanțurile agenților economici, pe 2007. Cel al DMHI ne arată o situația dramatică. Pentru a-l treilea an la rând, constructorul de nave a ieșit în pierdere. După o "gaură" de 23.035.200,26 de dolari în 2005 și de 12.772.400,85 de dolari în 2006, compania a ajuns anul tre-cut la un minus de 29.797.319,03 de dolari.
În 2008, situația este chiar mai gravă, afirmă Constantin Horez, directorul general al Șantierului Naval "2 Mai" (societate care împreună cu "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co.", acționarul majoritar coreean, a înființat compania mixtă DMHI), pierderea pe primele 6 luni ridicându-se la 35 milioane de dolari. De altfel, de la acest dezas-tru financiar i s-a tras coreeanului Jae Bong Lee mazilirea din funcția de președinte al companiei.

Cu teama în suflet
Față de Autoritatea pentru Valo-rificarea Activelor Statului, partenerul sud-coreean s-a angajat să redreseze rapid situația financiară. Cum tot mai mult se discută despre restructurare, ca soluție a crizei, salariații au început să-și facă probleme. Teama că își vor pierde locurile de muncă și-a făcut loc în inima multor lucrători.
La rândul său, Sindicatul "Navalistul" a început să se agite. "Cum este posibil să se vorbească de restructurare, iar pe de altă parte să continue angajările?" –
și-a exprimat nedumerirea Marin Florian, liderul sindicatului, și a cerut explicații de la AVAS.
Prin adresa nr. VP4/5588, din 4 septembrie 2008, acesta i-a comunicat următoarele: "Până la aceas-tă dată, partenerul coreean DSME a prezentat conducerii Șantierului Naval 2 Mai și la AVAS un material cuprinzând ideile directoare ale unui program de restructurare a DMHI, care a fost comandat pentru a fi realizat de către firma de consultanță KPMG - se arată în mesaj. S-a convenit ca la finalizarea acestuia să aibă loc o analiză comună de către cei doi parteneri ai societății mixte, respectiv de conducerile SN 2 Mai și DSME, împreună cu conducerea DMHI. Până la această dată nu a apărut măsura reducerii de personal anga-jat la DMHI." Evident, răspunsul nu a adus liniștea în sufletul oame-nilor, care trăiesc, în continuare, cu sentimentul insecurității.

Creștere sau restructurare?
Materialul despre care vorbește AVAS este o schiță sumară, de 4 - 5 file, care se referă, în fapt, la creșterea capacităților de produc-ție, afirmă Constantin Horez. "Este un plan pe 5 ani, în care se pleacă de la o producție de 460 milioane de dolari și se ajunge la aproape un miliard de dolari. Creșterea numărului mediu scriptic de personal propusă pentru acești 5 ani este nesemnificativă. Ce să înțelegem din aceasta, că vor fi externalizate foarte multe activități, inclusiv direct productive? În planul acesta, partea coreeană se angajează și cu un ajutor, în sensul că se vor reduce unele comisioane de contract ale societăților coreene DSME și DSKO, pentru a susține recapitalizarea DMHI. De asemenea, vor fi trimiși circa 200 de coreeni să lucreze timp de 2 ani, la Mangalia, care vor fi plătiți din Coreea. În paralel, va continua planul actual de investiții. Obiectivul cel mai important este conversia docului de reparații nave în doc de construcții. De asemenea, vor fi reluate lucrările de construcție la halele de secții plane, care au fost întrerupte din lipsă de fonduri."

Un sistem piramidal
Răspunde această schiță la problema principală: redresarea grabnică a situației economico-financiare? Este greu de spus.
Conjunctura este, încă, bună pentru DMHI. Multe dintre contracte sunt în euro, iar cursul de schimb euro – leu îi este favorabil. Băncile nu și-au pierdut încrederea în companie și îi acordă împrumuturi. Luna trecută, șantierul naval a obținut un credit de 35 milioane de euro, de la o bancă importantă din România. Societatea are cash-flow asigurat și poate să-și ducă la bun sfârșit angajamentele asumate față de clienți.
Cum se explică faptul că, în ciuda pierderilor mari din ultimii trei ani, societatea a putut să supraviețuiască, să producă, să facă investiții și să-și achite obligațiile față de stat și salariați? O explicație ar putea fi faptul că și-a mărit an de an producția, ceea ce a dus la creșterea continuă a sumelor încasate ca avans pentru construcția navelor. "Este sistemul piramidal" – spune Constantin Horez. Se poate merge la nesfârșit cu această metodă de credit client, fără ca odată și odată să se ajungă la colaps? "În planul lor pe 5 ani, 2009 va fi anul II cu pierderi. În 2010, nu va fi profit, dar nici pierdere. După aceea – spun coreenii – se va obține un profit de 3% din cifra de afaceri. Deci la o producție de un miliard de dolari, va fi un rezultat pozitiv de 30 de milioane de dolari."

Aveți puțintică răbdare!
Multe dintre incertitudinile de acum vor dispărea abia după schimbarea acționariatului DSME. Banca de Dezvoltare a Coreei (care este controlată de stat) și Korea Asset Management Corp au scos la vânzare 50,4% din acțiunile deținute la această companie. În competiție au intrat două joint-venture, cel condus de "Posco" (mare productor de oțel) și cel al lui "Hyundai Heavy Industries Co." (primul constructor de nave al lumii). Dacă lucrurile merg bine, în prima parte a lumii octombrie licitația se va finaliza. Apoi, va trece ceva timp până când noul acționar majoritar va analiza situația șantierului naval din România și va lua o decizie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1948 secunde