ANAF a raportat cele mai mari încasări de la înființare și până în 2017

175
ANAF a raportat cele mai mari încasări de la înființare și până în 2017 - anaf-1516382073.jpg

Articole de la același autor

Planul de încasări al ANAF pentru 2017 a fost de 214,37 miliarde de lei și, conform datelor din trezorerie, s-au încasat 214,95 miliarde de lei. Aceasta este cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înființării instituției, până în prezent. 
"Realizarea planului de colectare a fost posibilă prin implementarea unor măsuri de îmbunătățire a conformării voluntare, care au determinat o creștere anuală progresivă și susținută a ratei de colectare și echilibrarea veniturilor bugetului general consolidat", se arată în comunicatul de presă al ANAF. 


Instituția continuă să susțină teza conformării voluntare, deși se știe că oamenii nu își achită taxele și impozitele pentru că așa le cere legea, ci de teama sancțiunilor prevăzute de ea.


În 2017, cuantumul sumelor declarate la bugetul general consolidat a fost de 217,12 miliarde de lei, cu 7,55% mai mult decât în 2016. Gradul de conformare voluntară la plată a crescut de la 84,03% în 2016, la 85,44%, în 2017. 


Este important de precizat că TVA încasată efectiv în cele 12 luni ale lui 2017 a fost de 68,08 miliarde de lei, comparativ cu 66,64 miliarde de lei în 2016, iar după compensări și restituiri, din TVA s-au virat 53,54 miliarde de lei la bugetul de stat, cu 3,6% mai mult decât în 2016 (51,67 miliarde de lei) și cu 1,87 miliarde de lei (1,3%) mai mult decât programul prevăzut de legea bugetului. Toate aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care din februarie 2017 cota TVA a scăzut la 19%. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5413 secunde