Ambasadorul Republicii Macedonia, în vizită la CCINA Constanța

262

Articole de la același autor

Ion Dănuț Jugănaru - directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a primit, ieri, 11 februarie 2019, vizita lui Gabriel Atanasov - ambasadorul Republicii Macedonia în România și a lui Șerban Dimitrie Sturdza - consulul onorific al acestui stat, la Constanța.


În cadrul întâlnirii, oaspetelui i-au fost prezentate economia și specificul județului Constanța. Au fost abordate teme de actualitate privind întărirea relațiilor economice bilaterale dintre cele două țări, o preocupare importantă a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Constanța fiind atragerea de investitori străini, în județ.


Jugănaru a subliniat că, deși în prezent schimburile comerciale româno-macedonene sunt încă modeste, există un potențial important în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor economice și culturale dintre cele două țări.


S-a discutat și despre posibilitatea înființării unei curse aeriene (charter) între Constanța și Skopje, care să vină atât în sprijinul oamenilor de afaceri și turiștilor din cele două țări, dar și al studenților macedoneni care învață la Constanța.

Ambele părți și-au exprimat dorința organizării, la Constanța, a unui forum de afaceri româno - macedonean și a unei vizite în Republica Macedonia, a reprezentanților unor firme românești, în vederea recrutării de personal pentru diverse domenii de activitate. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4328 secunde