Ajutor de stat pentru producătorii de energie

394
Ajutor de stat pentru producătorii de energie - ajutordestat-1469631804.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a deblocat schema de ajutor de stat pentru care producătorii de energie pot aplica în scopul finanțării nerambursabile, în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile, a proiectelor de investiții cuprinse în Planului Național de Investiții 2013-2020 (PNI), care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și modernizarea producției de energie electrică din România. Această schemă de ajutor de stat nu a fost niciodată operaționalizată, deși PNI a fost aprobat în 2013, iar de la acel moment, până în prezent, în cont s-au acumulat constant fonduri. Guvernul a notificat deja Comisia Europeană pentru a se asigura că nu își pierde dreptul de a utiliza fondurile existente.


Potrivit deciziei Guvernului, contractul-cadru de finanțare nerambursabilă dintre Ministerul Energiei și producătorii de energie electrică ce realizează o investiție cuprinsă în PNI, a fost înlocuit cu trei contracte-cadru de finanțare pentru fiecare tip de investiție, respectiv:
- investiții puse în funcțiune la momentul încheierii contractelor de finanțare;
- investiții aflate în derulare la momentul încheierii contractelor de finanțare;
- investiții noi.


Elementele care diferențiază cele trei tipuri de contracte - pentru investiții realizate, pentru investiții în derulare și pentru investiții noi - sunt, în principal, următoarele: 
- durata contractului;
- perioada de realizare a investiției;
- perioada de timp pentru realizarea, facturarea și plata către beneficiar a cheltuielilor eligibile;
- prefinanțarea, care vizează numai investițiile noi;
- obligațiile beneficiarului - din perspectiva clauzelor privind implementarea, raportarea, monitorizarea și verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul PNI.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Mai 2016
Stire din Economie : Cum au evoluat companiile energetice
Vineri, 22 Aprilie 2016
Stire din Economie : Companiile energetice, la PoliFEST
Pagina a fost generata in 1.1831 secunde