Administrația Porturilor Maritime CONSTANȚA, ÎN DOLIU!

Joi, 24 Mai 2018, 11:59
2428
Mihai Enache, fost director financiar în cadrul APM Constanța, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 83 de ani. 


S-a născut pe 18 septembrie 1935, în comuna Zimnicea, regiunea București. După absolvirea Școlii Medii Tehnice Financiare, a urmat cursurile Facultății de Finanțe Credit și Evidență Contabilă, din cadrul Institutului de Științe Economice București. 


În vara anului 1961, a obținut diploma de economist și repartiția la Direcția Regională a Navigației Civile Constanța, iar pe data de 15 octombrie 1961, s-a angajat ca economist stagiar, cu un salariu de 1.000 de lei. 


"La acea vreme, flota și activitatea de exploatare portuară erau la un loc, în cadrul aceleiași instituții. România avea numai patru sau cinci nave maritime vechi" - își aducea aminte economistul. 


Portul și flota începuseră să se dezvolte. Era nevoie de "sânge proaspăt", de specialiști tineri, cu studii superioare, pentru funcțiile de conducere. Astfel că, la sfârșitul anului 1965, Mihai Enache avea să fie promovat șef de serviciu financiar. 
Între timp, în 1967, Direcția Regională a Navigației Civile s-a transformat în Direcția Navigației Maritime "Navrom" Constanța, care din 1970 s-a divizat în două unități: activitatea de exploatare portuară a trecut la IEPMTTC, iar flota, la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime "Navrom" Constanța. Ascensiunea lui Mihai Enache a continuat, ajungând contabil șef adjunct (în 1971), contabil șef (în 1977, la flotă), director cu probleme economice (în 1986). 


La începutul lui decembrie 1986, Mihai Enache a fost transferat la Departamentul Transporturilor Navale, din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, pe funcția de director economic. 
Revoluția din Decembrie 1989 și instalarea Guvernului Roman l-au găsit la minister.


În decembrie 1990, Mihai Enache a revenit în Constanța, în flotă, în calitate de director general al companiei "Romline", funcție pe care a ocupat-o până la sfârșitul lui noiembrie 1993.  






Pagina a fost generata in 0.4408 secunde