Administrația portuară a intrat în era managementului privat

1889
8
Administrația portuară a intrat  în era managementului privat - remorcaj1343933358-1350422257.jpg
Începând de luni, 15 octombrie 2012, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța are o administrație privată.

"În ședința de ieri, adunarea generală a acționarilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța a consfințit bordul administrativ al companiei. Mai exact, noii membri ai consiliului de administrație au fost văzuți și votați de AGA. Ei au fost selectați conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii mandatând asocierea PwC - D&B David și Baias - George Butunoiu să recruteze managementul superior. 


Consiliul de administrație cuprinde cinci membri selectați prin această procedură, respectiv domnul Lucian Băluț, avocați de renume, finanțiști de prestigiu, ingineri. Lor li se adaugă administratorul desemnat de Consiliul Municipal Constanța și cel ce reprezintă Fondul Proprietatea. Consiliului de administrație îi revine sarcina să stabilească viitoarea conducere operativă" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Administratorii urmează să-și aleagă președintele la viitoarea ședință a consiliului.

Lucian Băluț s-a născut la 5 octombrie 1952. A absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații în 1976 și doctoratul în 1995, cu teza: "Subsisteme de urmărire utilizate în radare navele". Lucrează în învățământul superior din 1980 și deține titlul de profesor universitar. Este membru PSD din 2003 și președinte al Organizației Municipale Constanța. A fost deputat în perioada 2004 - 2008. 


Comentează știrea

edy
17 octombrie 2012
management privat

cum s-a nimerit ca cel mai bun sa fie din...PSD?

APMC
17 octombrie 2012
Cine-s ceilalti membri ai CA?

Ca Balut asta e membru PSD, nu e o noutate! Mazare vrea sa puna mana pe Port si-si baga oamenii la inaintare!

manager
17 octombrie 2012
ha ha ha ha

cata bataie de joc mai poate suporta aceasta tara? ce vrajeala ca s-a organizat concurs ..... nu exista absolut nici un punct tangential intre pregatirea profesionala a dlui balut si cerintele acestui post.

APMC
17 octombrie 2012
Inca o intrebare:

Ce fel de "management privat" e ala daca un membru PSD este propus CEO al unei companii? Sa-ntelegem ca daca va fi numit CEO al APMC, Balut se va lepada "definitiv si irevocabil" de Satana?

palaz
17 octombrie 2012
Parjoliti tara

Inca unul din marii specialist ai PSD vor distruge portul,singura sansa sa fugim din Romania

navrom
17 octombrie 2012
petromin

psd......tampitilor!

7. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9058 secunde