Acționariatul Fondului Proprietatea a suferit schimbări semnificative

291
Acționariatul Fondului Proprietatea a suferit schimbări semnificative - fondactionariatulfonduluiproprie-1644414350.jpg

Articole de la același autor

În luna ianuarie 2022 s-au împlinit 11 ani de când Fondul Proprietatea a fost listat pe Bursa de Valori București. Entitatea a fost creată pentru a despăgubi persoanele prejudiciate de statul român, oferindu-le acțiuni producătoare de dividende în schimbul imobilelor preluate în mod abuziv de regimul comunist.

La acea vreme, în portofoliul Fondului Proprietatea, se aflau acțiuni ale unor mari companii naționale și comerciale din transporturi, sectorul energetic și poștă: 20% din acțiunile Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, 20% - Aeroportul Internațional Timișoara, 20% - Aeroportul București, 20% - Administrația Porturilor Dunării Fluviale, 20% - Administrația Canalelor Navigabile, 20% - Administrația Porturilor Maritime Constanța, 20% - Administrația Porturilor Dunării Maritime, 24,35% - Complexul Energetic Craiova, 23,60% - Complexul Energetic Rovinari, 24,78% - Complexul Energetic Turceni, 11,99% - E.ON Gaz Distribuție, 22% - E.ON Moldova Distribuție, 13,39% - E.ON Energie România, 21,99% - Electrica Distribuție Muntenia Nord, 22% - Electrica Distribuție Transilvania Nord, 21,99% - Electrica Distribuție Transilvania Sud, 24,12% - ENEL Distribuție Banat, 24,09% - ENEL Distribuție Dobrogea, 12% - ENEL Distribuție Muntenia, 12% - ENEL Energie Muntenia, 12% - ENEL Energie SA, 12% - Suez Energy România, 19,94% - Hidroelectrica, 14,99% - Romgaz, 9,7% - Nuclearelectrica, 25% - Poșta Română.

Unii dintre acționarii persoane fizice au preferat să vândă acțiunile imediat ce le-au primit. Astfel că la 15 septembrie 2011, Fondul avea 10.690 de acționari, iar structura acționariatului era următoarea: persoane fizice române - 38,09%, acționari instituționali străini - 33,73%, persoane fizice nerezidente - 9,31%, acționari instituționali români - 8,54%, Ministerul Finanțelor Publice - 6,01%, acțiuni proprii - 1,62%.

În cei 11 ani, acționarii Fondul Proprietatea au încasat venituri frumoase, având în vedere faptul că majoritatea companiilor din portofoliu sunt profitabile. În plus, în ultimii cinci – șase ani, companiile în care statul este acționar majoritar au fost obligate să distribuie sub formă de dividende 90% din profitul realizat.

În intervalul de 11 ani, numărul acționarilor a crescut cu 13,32%, ajungând la 12.114, iar structura acționariatului a suferit modificări. La data de 28 ianuarie 2022, aceasta era următoarea: acționari instituționali români – 36,69%, persoane fizice române – 20,15%, The Bank of New York Mellon – 16,66%, acționari instituționali străini – 14,56%, Ministerul Finanțelor Publice – 5,78%, persoane fizice nerezidente - 331%, acțiuni proprii – 3,03%.

Mai trebuie amintit faptul că la data de 1 februarie 2022, Ministerul Finanțelor a achitat suma de 189.182.422 lei, reprezentând aportul de capital al statului român în contul acțiunilor pe care le deține la Fondul Proprietatea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5229 secunde