A venit Crăciunul! Deocamdată în magazine

738
A venit Crăciunul! Deocamdată în magazine - merrychristmas-1320943835.jpg
Vă vine să credeți ori nu, deși suntem nici la jumătatea lunii noiembrie, hipermarketurile constănțene deja și-au amenajat raioane întregi dedicate sărbătorilor de iarnă. Dacă nu ești un fel de Grinch mioritic, nu ai cum să nu intri cât de cât în atmosfera Crăciunului, sărbătoare care parcă de la an la an mai pierde ceva din farmec.

Ieri, într-unul dintre marile hipermarketuri se scoteau din cutii brazii artificiali. La această variantă apelează tot mai mulți români, mare parte datorită prețurilor ceva mai mici (având în vedere că bradul se poate utiliza mai mulți ani), dar și din dorința de a nu fi părtași la tăierile masive din păduri. În plus, toți vor să aibă un brad deosebit: coronament bogat, simetrie perfectă a ramurilor și, poate cel mai important, gata împodobit; este ceva mai comod. Prețurile sunt, într-o oarecare măsură, pe buzunarul fiecăruia.

v v v

Coșul de cumpărături, strict pentru brad, împodobitul acestuia și eventual al casei poate porni undeva de la 150 lei, dar ajunge și la câteva mii de lei, după pretenții.

Așa numitele coronițe decorative, care se prind pe uși, costă în jur de 10 lei, dar pot costa și 150 lei și chiar mai mult, în funcție de mărime și complexitate.

Sărbătorile de iarnă nu pot trece nici fără un Moș Crăciun care să ne întâmpine în fața casei sau, de ce nu, să țină companie bradului din living. Unul mediu, gonflabil, costă 130 de lei, iar unul dansator (de 150 cm), 300 de lei.

Referitor la brazi, și în acest caz cumpărăturile se fac în funcție de buget. Cei de 40 - 60 de cm, împodobiți, costă între 13 și 40 de lei, însă pentru brazii de peste un metru și jumătate trebuie să scoatem din buzunare mai bine de 150 de lei, la fel, în funcție de mărime, ornamente, culoare.

v v v

Cât despre globuri, beteală și instalații pentru bradul de Crăciun, nu mai are rost să vorbim. Întâlnim deja cu zecile, poate sutele de modele. De exemplu, puteți da pe un set de aproape 130 de globuri în jur de 100 de lei, sau doar pe un singur glob, 150 lei. La fel este și în cazul instalațiilor. Una de cinci metri, cu 100 de becuri poate fi cumpărată și cu nouă lei, dar o perdea luminoasă, de mărime medie, costă în jur de 130 de lei.

Dacă vă întrebați cum va arăta acest Crăciun din punct de vedere coloristic, se pare că lilaul, culoarea roșie și albastră sunt cele care nu trebuie să lipsească. În magazine se găsește însă orice, pentru toate gusturile.

Deocamdată constănțenii se uită, mustăcesc și pleacă. Foarte puțini sunt cei care și cumpără câte ceva. Lucrul acesta cu siguranță se va schimba însă în câteva săptămâni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Decembrie 2010
Stire din Social : O, brad frumos, cu cetina de criză!
Pagina a fost generata in 1.241 secunde