A început construcția noului pod rutier peste Canalul Dunăre - Marea Neagră

2580
A început construcția noului pod rutier peste Canalul Dunăre - Marea Neagră - f43683f4c276f57c9d3fde17cd21612a.jpg
Zonele de nord și de sud ale portului Constanța, despărțite în prezent de Canalul Dunăre - Marea Neagră, vor fi legate printr-un pod rutier. Investiția a ajuns la momentul zero: startul lucrărilor de construcție.

Inaugurarea șantierului a avut loc, ieri, în prezența secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Marin Anton, a beneficiarului - Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, reprezentată de directorul general Ioan Bălan, și a constructorului - firma Apolodor Comimpex (București), reprezentată de Radu Oatu, patron și director general.
La kilometrul zero al Canalului Dunăre - Marea Neagră, utilajele începuseră să lucreze. În fața schiței podului, cei trei oficiali au organizat o conferință de presă.
"Podul este de o utilitate deosebită pentru cei ce lucrează în portul Constanța - a declarat Marin Anton. Va ajuta la transferarea traficului de pe drumurile naționale în incinta portuară. Lucrările începute astăzi vor costa în jur de 35 de milioane de euro. Aceasta este doar prima parte a construcției. Urmează să se efectueze legătura cu șoseaua de centură a Constanței și cu Autostrada Soarelui, care va fi finalizată până la finele lui 2011. Podul reprezintă prima mare lucrare din portul Constanța cu finanțarea europeană. Urmează inaugurarea lucrărilor de finalizare a digului de larg. Continuăm cu modernizarea și lărgirea rețelei feroviare. Astfel, în portul Constanța se vor realiza investiții cu fonduri europene în valoare totală de 250 milioane de euro."
"Podul va fi finalizat în decurs de 11 luni - a declarat Ioan Bălan. El ușurează activitatea transportatorilor portuari și contribuie la descongestionarea traficului rutier. În 2009, pe drumul național 39, care face legătura cu zona de sud a litoralului, au circulat aproximativ 15.000 de TIR-uri cu marfă, care au intrat și ieșit din port. Prin construcția podului se va realiza uniunea vamală și din punct de vedere al Poliției de Frontieră a celor două zone ale portului."
Odată cu intrarea în exploatare a podului, TIR-urile care pleacă de la "Constanța South Container Terminal", "Romatrans", "TTS Operator", "North Star Shipping" și "United Shipping Agency" nu vor mai fi nevoite să iasă din zona de sud a portului, să traverseze canalul peste podul de la Agigea, să tranziteze câteva stațiuni de pe litoral și municipiul Constanța, pentru a reintra în port, în zona de nord. În prezent, din cauza acestei manevre de ocolire prin afara portului, mărfurile transportate sunt supuse de două ori controlului vamal, la ieșirea și la revenirea în port. Podul va simplifica operațiunile vamale și va aduce economii de timp, de carburanți și de bani agenților economici.
Caracteristici lui sunt următoarele: lungimea între cei doi piloni principali - 180 m; lungimea întregii construcții plus viaductele - 900 m, lățimea de 15 m; înălțimea - 18 m de la luciul apei și 62 m până la vârful pilonilor principali; două benzi pe fiecare sens de deplasare. Durata de viață a podului este de 100 de ani, conform normativelor din România.
Radu Oatu, a declarat că firma sa va executa lucrările împreună cu doi subcontractori - unul, din Constanța, pentru structura metalică (tablier și piloni), altul, din Germania, pentru cablurile de susținere (care nu se fabrică în țara noastră). Materialele de construcții, piatră și betoane, vor fi procurate din zona Constanței. Podul va fi executat cu 200 de lucrători în medie, pe lună. 15% dintre ei vor fi specialiști din București, 5% - specialiști străini (probabil elvețieni), iar 80% - lucrători din județul Constanța (podari pentru lucrările de montaj și transportatori pentru piatră, betoane, pământ.
Consultanța și proiectarea podului rutier sunt realizate de firma Consilier Construct București, la prețul de 832.287,7 euro. La rândul său, Compania Apolodor Comimpex București s-a angajat să execute lucrările de construcții la prețul de 19.444.472,09 euro. Finanțarea investiției este asigurată în proporție de 76% din fonduri europene și de 24% din fonduri guvernamentale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8927 secunde