În comuna Mereni

A fost inaugurată stația de producere a peleților din paie Euro Vial Wood

1420

Articole de la același autor

Comuna Mereni a fost vineri, 7 noiembrie 2014, centrul de atracție al oamenilor de afaceri, al reprezentanților instituțiilor statului și al presei. Invitații și localnicii au luat parte la inaugurarea stației de producere a peleților și brichetelor din paie și resturi vegetale rezultate de la culturile de grâu, rapiță, floarea soarelui și porumb. Investiția a fost realizată de firma Euro Vial Wood SRL, condusă de Anca Lixandru. Valoarea ei se ridică la 279.464 euro, din care circa 195.638 euro reprezintă finanțarea asi-gurată prin fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și planul european de redre-sare economică. Diferența de  83.846 euro este contribuția beneficiarului. Proiectul a fost lansat pe data de 29 mai 2012 și a fost finalizat pe 20 septembrie 2014. Virgil Lixandru, președintele grupului de firme Euro Vial, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că stația va avea o producție de circa 3.500 tone pe an. La fiecare oră, unitatea va produce 650 de kilograme de brichete și 250 kilograme de peleți. Este vorba de o unitate complexă, care cuprinde instalația propriu-zisă de brichetare, prese de balotat, utilaje de stivuit, remorci și un depozit de 2.900 metri pătrați pentru depozitarea materiei prime. Echipamentele au fost procurate din Polonia, Cehia și Ucraina. Stația asigură nouă locuri de muncă. Aprovizionarea cu resturi vegetale va fi realizată în baza contractelor cu fermierii din Dobrogea. Lucrătorii stației vor efectua operațiunile de recoltare și balotare a resturilor vegetale, de transport și depozitare, de procesare a materiei prime. Astfel, fermierii nu vor mai fi nevoiți să dea foc la miriște sau să o îngroape sub brazdă. Trebuie precizat că președintele grupului de firme Euro Vial s-a născut și a copilărit în comuna Mereni.


Referindu-se la acest eveniment, primarul Gheorghe Chiriac a declarat, pentru ziarul nostru: "În istoria comunei noastre, ziua de 7 noiembrie 2014 va fi consemnată ca începutul unui nou drum. Pentru prima oară se deschide o făbricuță, o unitate de procesare, într-o zonă în care s-a făcut doar agricultură. Este un început frumos și cu beneficii pentru toată lumea. Făbricuța va asigura câteva locuri de muncă pentru locuitorii comunei; pe criza aceasta, orice loc de muncă în plus contează. La bugetul local, vor veni taxe și impozite din noua activitate. Proprietarii de terenuri agricole și fermierii vor avea de câștigat. În schimbul resturilor vegetale predate fabricii, vor primi brichete și peleți. De asemenea, se rezolvă problema aprovizionării cu combustibil solid a locuitorilor comunei. Sperăm ca acesta să fie doar începutul și să vedem în viitor și alte investiții cu caracter industrial."  Unul dintre preoții care au oficiat slujba de binecuvântare a stației de producție a ținut să sublinieze faptul că această investiție va salva de la tăiere zeci și sute de hectare de pădure. El a făcut apel de enoriași să folosească peleți și brichete pentru încălzire pentru a proteja pădurile României. Invitația reprezen-tantului bisericii este susținută de datele tehnico-științifice. Un kilogram de brichete sau peleți din paie este echivalentul caloric al: 2,07 kg cherestea; 1,70 kg de lemn de fag; 0,65 kg de cărbune; 0,5 metri cubi de gaze naturale. 


Prezent la eveniment, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și In-dustrie a României și al CCINA Con-stanța, i-a înmânat lui Virgil Lixandru trofeul "Investitorul strategic al comunei Mereni", încurajându-l să deschidă și alte unități de producție. Comuna Mereni are 2.279 de locuitori și un grad ridicat de sărăcie. 13 persoane sunt șomeri înregistrați, iar 9 persoane sunt beneficiare de ajutoare sociale. Cele 7.000 ha de teren agricol de pe raza comunei sunt date în arendă, în proporție de 97%. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.45 secunde