A fost actualizată lista ţărilor cu risc epidemiologic

Duminică, 16 Mai 2021, 21:32
461
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat de curând lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, şi au fost stabilite trei coduri: roşu, galben şi verde. Sunt diferenţiate condiţiile în funcţie de persoanele care vin din aceste state şi pot intra în România. Astfel, persoanele care vin din zona galbenă nu vor intra în carantină dacă sunt vaccinate sau prezintă test PCR efectuat în ultimele 72 de ore. Dacă vin din zona roşie sunt scutite de carantină doar persoanele vaccinate. Celelalte persoane, chiar dacă prezintă test PCR negativ vor sta în carantină 14 zile. Carantina se poate reduce la 10 zile dacă testul PCR negativ este făcut în ultimele opt zile. Călătorii care vin din zona verde nu mai trebuie să prezinte niciun document al imunizării anti-COVID-19. Nu vor intra în carantină şi nici nu vor avea nevoie să prezinte vreo dovadă a testării sau vaccinării. Aşadar, în zona roşie, unde incidenţa cazurilor noi este mai mare sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori au fost incluse zonele: Seychelles, Maldive, Bahrain, Uruguay, Cipru, Capul Verde, Argentina, Lituania, Costa Rica, Olanda, Suedia, Croaţia, Turcia, Letonia, Columbia, Andorra, Georgia, Puerto Rico, Mongolia, Slovenia, Paraguay, Kuweit, Franţa, Chile, India, Brazilia, Estonia, Belgia, Luxemburg, Nepal, Serbia şi Africa de Sud. În zona galbenă, unde incidenţa cazurilor este cuprinsă între 1,5 şi 3 la 1.000 de locuitori, sunt următoarele zone: Iran, Canada, Qatar, Germania, Grecia, Muntenegru, Elveţia, Peru, Emiratele Arabe Unite, Trinidad şi Tobago, Italia, Austria, Anguilla, Cehia, Bahamas, Oman, Ungaria, Ucraina, Kazahstan, Guyana, Aruba, Danemarca, Armenia, Spania, Polonia, Palestina, Irak, Liechtenstein, Bulgaria, Suriname, Bolivia, Statele Unite ale Americii, Liban, Macedonia de Nord, Bosnia şi Herţegovina, Tunisia şi Belarus. 

Pagina a fost generata in 0.8675 secunde