9.700 de crescători de animale nu vor mai achita debitele stabilite abuziv de camerele de conturi

101
9.700 de crescători de animale nu vor mai achita debitele stabilite abuziv de camerele de conturi - 9700crescatorvaci-1395765196.jpg

Articole de la același autor

Marți, 25 martie 2014, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri referitoare la plățile naționale directe complementare în sectorul zootehnic, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.


Prin proiectul de lege se reglementează situația unor beneficiari de plăți privind campaniile 2007-2011, respectiv:
- nu se mai recuperează sumele reprezentând primele încasate de către beneficiarii care aveau datorii și cărora li s-au emis titluri de creanță de către camerele de conturi;
- sumele recuperate se restituie;
- cei ce nu au încasat sumele cuvenite datorită existenței acestor datorii și care au depus cereri, beneficiază de aceste sume.
Beneficiarii din situațiile prezentate mai sus devin eligibili pentru plățile din sectorul zootehnic și după anul 2011.
Un număr de 9.700 beneficiari, cu un efectiv de peste 237.000 capete de animale, sunt afectați de deciziile emise de camerele de conturi județene și a municipiului București.
Sumele necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului proiect de lege, în cuantum de 26,877 milioane de lei vor fi asigurate în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2014.
Proiectul de lege corespunde solicitărilor Comisiei Europene, în sensul aplicării normelor naționale în relație cu prevederile comunitare și autorizările emise prin decizii de către Comisie, evitându-se astfel inițierea unei proceduri de infringement împotriva României.


La sesizarea unor producători agricoli privind condițiile acordării plăților în zootehnie și existența datoriilor la bugetul de stat și/sau bugetul local, Comisia Europeană, prin sistemul de cooperare și informare EU Pilot, a adresat autorităților române întrebări privind regimul aplicabil plăților, prima scrisoare fiind transmisă în 26.03.2012.


În acest sens, autoritățile române au fost rugate să ofere o serie de informații, în special privind situația beneficiarilor cărora li s-au constituit debite, li s-a refuzat dreptul de a obține plata datorită nerespectării condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor la bugetul de stat și/sau la bugetul local și în ce privește rezolvarea efectelor juridice produse de aceste condiții.


Ultima scrisoare a Comisiei Europene din 18.03.2013 subliniază faptul că toate autoritățile dintr-un stat membru trebuie să conlucreze pentru aplicarea corectă a legislației comunitare, interesul Comisiei fiind acela de a se asigura că aceste plăți nu sunt recuperate, că autoritățile române oferă oportunități beneficiarilor cărora aceste drepturi nu le-au fost acordate datorită existenței datoriilor și deci că beneficiarii sunt repuși în drepturi.


Solicitarea Comisiei se bazează pe un caz similar în care există o Hotărâre a Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din data de 9 iunie 2011.  În acest sens, Comisia a invitat România să aibă în vedere hotărârea Curții Europene de Justiție. 
Decizia Parlamentului României este o palmă dată camerelor de conturi, care au dovedit că nu cunosc legislația europeană.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5814 secunde