59 de firme la Expoagroutil 2012 - cea mai mare expoziție din provincie dedicată agricultorilor

717
Începând de ieri, stațiunea Mamaia găzduiește o expoziție ceva mai neobișnuită probabil pentru turiștii ajunși deja pe litoral, dar la care în ultimii 20 de ani au participat zeci de mii de agricultori constănțeni și nu numai: Expoagroutil. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigației și Agricultură Constanța (CCINA), se desfășoară anul acesta pe o suprafață ceva mai mare decât edițiile trecute, adică pe 4.200 de metri pătrați, în creștere cu 250 de metri pătrați față de 2011. "Este îmbucurător că această manifestare a crescut de la an la an, în ciuda crizei", a precizat președintele CCINA, Mihai Daraban.

La Expoagroutil participă anul acesta 59 de firme, 55 din România (dintre care 15 sunt din județul Constanța) și câte două din Italia și Bulgaria. Chiar dacă vorbim despre o suprafață ceva mai mare, totuși numărul expozanților este mai mic cu 27% decât la ediția anterioară. Reprezentanții CCINA au precizat că acest lucru se explică prin scăderea masivă a numărului firmelor ce expun în standuri, majoritatea de câte șase metri pătrați, în special aparținând saloanelor de apicultură, produse ecologice și tradiționale, sau de vinuri, al căror obiectiv era desfacerea produselor proprii și în secundar promovarea lor.

La această ediție a Expoagroutil, în vederea creșterii numărului de vizitatori pentru firmele care prin tradiție expuneau în standurile amenajate la interior, s-a luat hotărârea de a li se amenaja standuri exterioare acoperite, care beneficiază de aceleași dotări.

La târg constănțenii găsesc tractoare, mașini și echipamente pentru mecanizarea agriculturii, input-uri pentru agricultură sau industria alimentară, produse agro-alimentare ecologice și tradiționale, dar și… flori.

În cadrul manifestărilor expoziționale se va desfășura și Salonul Assist IMM, reprezentat prin ProCredit Bank cu oferte de finanțări echipamente și Generali România Asigurare - Reasigurare cu oferte de asigurări, cu precădere în domeniul agricol.

Expoagroutil 2012 poate fi vizitat până vineri, între orele 10.00 - 18.00, iar sâmbătă între orele 10.00 - 13.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Iunie 2012
Stire din Economie : Mâine începe Expoagroutil 2012
Pagina a fost generata in 0.3663 secunde