47% din populația activă a României lucrează în sectorul serviciilor
503
Articole de la același autor
Cum vrea statul să spargă blocajul financiar
25 Februarie 2017
Daewoo vinde în grabă, pentru a se salva de la faliment
15 Martie 2017
Primăria Constanța a stabilit un record absolut
11 Martie 2017
A început reconstrucția restaurantului "Vraja Mării"
13 Aprilie 2017
Potrivit Institutului Național de Statistică, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,6%, în anul 2016, în creștere față de anul anterior cu 0,2%. În cazul populației în vârstă de 20-64 ani, rata de ocupare a fost de 66,3%, sub ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În anul 2016, populația activă a României era de 8.979 mii persoane, din care 8.449 mii erau persoane ocupate și 530 mii erau șomeri. Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (62,6%, față de 60,2% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 22,3%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 42,8%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (86,2%). Erau ocupate 65,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de educație.
Salariații, în creștere față de anul precedent (+139 mii persoane), au deținut în continuare cea mai mare pondere (73,4%) în totalul populației ocupate. În anul 2016 lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 25,6% din populația ocupată. Lucrătorii calificați în agricultură, silvicultură și pescuit reprezentau 19,4% din totalul populației ocupate. Ponderi însemnate în totalul populației ocupate dețineau și muncitorii calificați (16,6%), specialiștii în diverse domenii de activitate (15,2%) și lucrătorii în domeniul serviciilor (14,9%).
Din totalul persoanelor ocupate, 23,1% lucrau în sectorul agricol, 29,9% în industrie sau construcții și 47,0% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6.497 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (24,6%), comerț (18,1%) și construcții (10,4%).
Comparativ cu anul 2015, a scăzut numărul persoanelor care și-au desfășurat activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit (-232 mii persoane), dar și al celor care au lucrat în învățământ (-9 mii persoane), administrație publică și apărare (- 8 mii persoane), industria extractivă, informații și comunicații și tranzacții imobiliare (toate în scădere cu 4 mii de persoane față de anul precedent). Cele mai semnificative creșteri față de anul precedent s-au înregistrat în industria prelucrătoare (+46 mii persoane), construcții (+42 mii persoane), comerț (+28 mii persoane) și hoteluri și restaurante (+19 mii persoane). Din totalul persoanelor ocupate în anul 2016, au lucrat cu program parțial 723 mii persoane (8,6%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parțial lucrau în sectorul agricol (82,8%).
În anul 2016, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,8 ore pe săptămână; 130 mii persoane au desfășurat și activități secundare, lucrând în medie 12,9 ore pe săptămână.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 21 Aprilie 2017
Miercuri, 19 Aprilie 2017
Marţi, 18 Aprilie 2017
Duminică, 16 Aprilie 2017
Joi, 13 Aprilie 2017
Marţi, 11 Aprilie 2017
Marţi, 11 Aprilie 2017
Luni, 10 Aprilie 2017
Vineri, 07 Aprilie 2017