4,9 milioane euro pentru dezvoltarea turismului balnear la Mangalia

303
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a lansat, ieri, licitația deschisă pentru realizarea lucrărilor de execuție a investiției "Turism balnear și de agrement – Mangalia".
Potrivit comunicatului, lucrările presupun amenajarea și ecologizarea drumului de legătură între stațiunea Saturn și Venus, amenajarea zonei parcului de distracții, îmbunătățirea sistemului rețelei hidroedilitare și dezvoltarea componentei de turism balnear prin amenajarea a cinci bazine de ape mezotermale sulfuroase.
Lucrările se vor executa cu sprijin financiar din Programul Phare 2006 al Comunității Europene. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 18 luni și vor costa între 3.200.000 euro și 4.900.000 euro.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 1 octombrie, deschi-derea acestora urmând a avea în cursul aceleiași zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9145 secunde