De la începutul anului 2019

39 de nave sub standard au fost reținute în porturile de la Marea Neagră

Sâmbătă, 16 Martie 2019
768
Inspectorii de Port State Control din porturile Mării Negre au reținut, în intervalul 1 ianuarie - 15 martie 2019, un număr de 39 de nave pentru deficiențe. În aceeași perioadă fuseseră reținute 72 de nave în 2018 și 51 de nave în 2017. Scăderea numărului detențiilor din acest an demonstrează că exigența sporită a autorităților portuare din această zonă dă roade. 




Piața Mării Negre începe să se curețe de coșciugele plutitoare, de navele sub standard. Așa se explică și reducerea dramatică a numărului de accidente navale din această regiune.
Marea Neagră își câștigase, în trecut, un trist renume, fiind considerată printre cele mai periculoase din lume. Pentru numărul mare de accidente se dădea vina pe furtunile iscate din senin, care luau prin surprindere hârburile trimise pe mare, la pieire sigură.
În primele două luni și jumătate ale anului 2019, în topul reținerilor conduc porturile din Rusia, cu 23 de nave, fiind urmate de: România cu 8 nave, Turcia cu 4 nave, Ucraina cu 2 nave, Bulgaria cu 2 nave și Georgia cu zero nave. 
Cele mai multe dintre navele reținute în porturile de la Marea Neagră au depășit vârsta de 20 de ani și sunt înregistrate sub pavilioane extrem de permisive în ceea ce privește respectarea convențiilor internaționale, pavilioane aflate pe "lista neagră" a Paris Memorandum, respectiv: Belize, Togo, Insulele Cook, Moldova și Insulele Comore. 


Măsurile au început să dea roade


Scăderea numărului de rețineri în porturile românești, în perioada 1 ianuarie – 15 martie, de la 14 nave în 2016, la 13 nave în 2017, la 8 nave în 2018 și tot 8 nave în 2019 demonstrează că măsurile luate de-a lungul anilor împotriva navelor sub standardele tehnice internaționale au început să dea roade. Acestea evită tot mai mult porturile României.
Printre cele 8 nave reținute în primele două luni și jumătate din 2019, de inspectorii de Port State Control români se numără:
- cargoul "Afanasiy Matyshenko" (2.466 tone registru brut, construit în 1984, pavilion Ucraina), în portul Constanța;
- bulk carrier-ul "Fortune Era" (16.270 tone registru brut, construit în 1997, pavilion Panama), în portul Constanța;
- cargoul "Zeko Y" (5.934 tone registru brut, construit în 1980, pavilion Tanzania), în portul Constanța;
- cargoul "Mriya S" (2.975 tone registru brut, construit în 1992, pavilion Saint Vincent and Grenadines), în portul Constanța;
- tancul de produse chimice "Huseyn Javid" (2.603 tone registru brut, construit în 2006, pavilion Malta), în portul Constanța;
- nava pentru transportul animalelor vii "Karazi" (2.964 tone registru brut, construit în 1982, pavilion Sierra Leone), în portul Midia;
- cargoul "My Filiz" (997 tone registru brut, construit în 1984, pavilion Moldova), în portul Constanța;
- cargoul "Tiger M" (2.900 tone registru brut, construit în 1971, pavilion Insulele Comore), în portul Tulcea.


Un nou regim de inspecții de Port State Control


Începând cu data de 23 martie 2017, în porturile maritime românești a fost introdus un nou regim de inspecții de Port State Control (PSC). Acesta este reglementat prin memorandumul de înțelegere adoptat împreună cu autoritățile maritime din Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Turcia și Ucraina.
Noul regim de inspecții are în vedere siguranța navigației, protecția mediului marin, condițiile de muncă și viață la bordul navelor, dar și necesitatea evitării competiției neloiale între porturile din zona Mării Negre. În funcție profilul de risc al navei, se stabilește schema inspecțiilor periodice și adiționale, precum și frecvența acestora. 
Aplicarea cu consecvență a noului regim de inspecții de către toate statele din regiune, va conduce la curățarea pieței Mării Negre de navele sub standard, la scăderea numărului accidentelor de navigație și la îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață ale echipajelor.


Pagina a fost generata in 0.1419 secunde