Tudor Gheorghe, în recital la Festivalul Mamaia Populară

1142
Tudor Gheorghe, în recital la Festivalul Mamaia Populară - 3164552fada5eede958a988bbb215163.jpg

Articole de la același autor

Prima seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2009, ajuns la ediția cu numărul nouă, s-a desfășurat aseară, la Teatrul de Vară Soveja. Pe scenă au urcat concurenți din diferite zone etnografice ale țării: Gheorghe Dănuț Onoiu (jud. Suceava), Ioana Silvia Gajda (jud. Maramureș), Alin Trocan (jud. Teleorman), Bianca Bulbuc (jud. Vaslui), Eugenia Nacu (Republica Moldova), Vasile Bogdan Cioranu (jud. Vâlcea), Ramona Georgiana Baciu (jud. Prahova), Ionuț Cârstea (jud. Argeș), Stana Stepănescu (jud. Caraș-Severin), Marius Cristian Brutaru (jud. Constanța), Maria Constantin (jud. Gorj), Florentina Dorina Bilan (jud. Suceava), Arthur Răzvan Rădos (jud. Hunedoara), Marian Magheru (jud. Mehedinți) și Romina Evelina Nemeș.
Premergător serii de concurs, a avut loc o conferință de presă susținută de organizatorii și juriul festivalului. Președintele juriului este Eugenia Florea, etno-muzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune, care va juriza împreună cu doctor etnolog Maria Magiru, director al Muzeului de Artă Populară Constanța, conf. univ. dr. Doina Ișfănoni, cercetător etnolog și director științific la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" București, prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, șeful catedrei de Etnomuzicologie a Universității de Muzică București, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Nicolae Peride, prorector al Universității "Ovidius", Daniela Roxana Gibescu, muzicolog și redactor muzical la Casa de Discuri Electrecord, Florentina Satmari, realizator de emisiuni TV, Viorica Barbu Iurașcu, asistent universitar la Facultatea de Muzică din cadrul Universității "Spiru Haret", și Chiamiran Chivu, interpretă a cântecului dobrogean.
Eugenia Florea a punctat succesul înregistrat de Campania "Folclorul la mare căutare", în urma căreia au fost selectați 30 de tineri talentați: "Campania a fost o reușită, prin participarea unui număr mare de tineri cărora nu le-a fost ușor să vină la Constanța. Chiar dacă regulamentul prevedea ca în finala campaniei să fie selectați 24 de concurenți, am decis, cu acordul Consiliului Județean, să alegem 30 de tineri foarte talentați din zone diferite, cu pasiune pentru cântecul popular".
Din juriul de preselecție au făcut parte dr. Maria Magiru și Chiamiran Chivu, care au ținut cont atât de interpretare, cât și de costumul popular purtat de concurenți: "S-a făcut o analiză detaliată a costumului popular. I-am sfătuit pe concurenți să meargă în sate, în cazul în care stau la oraș, și să adune piese compoziționale ale costumelor pe care le vor purta la Festival. Acest lucru va conta la notare", a spus dr. Maria Magiru.
După recitalul de muzică tradițională românească pe care Grigore Leșe, alături de invitații săi, l-a susținut ieri seară la Teatrul Soveja, urmează ca Tudor Gheorghe să susțină un concert alături de taraful de lăutari sâmbătă, 29 august.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc se desfășoară în perioada 27-29 august, la Teatrul de Vară Soveja. Prețul unui bilet este de 20 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 28 August 2009
Stire din Diverse : Se ieftinește litoralul românesc
Pagina a fost generata in 2.0968 secunde