Trei zile de petrecere, la Balkanik Festival

289
Trei zile de petrecere,  la Balkanik Festival - trei-1535734159.jpg
Balkanik Festival se întoarce pentru cea de-a VIII-a ediție, între 7 și 9 septembrie, la Gara Regală Băneasa și Youniverse Summer Club (afterparty), anunță infomusic.ro.

Balkanik Festival a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de world music din Europa, apreciat internațional de reviste de specialitate precum Songlines sau Folker, primind EFFE Label - Remarkable Festival pentru al treilea an consecutiv.

Pe scena din fața Gării Regale Băneasa vor urca artiști ca Asaf Avidan, Yasmin Levy, Fanfara Tirana meets Transglobal Underground, Kroke, Light in Babylon, Manonera și mulți alții, care urmează să fie anunțați curând.

Vineri, 7 septembrie, și sâmbătă, 8 septembrie, obișnuita petrecere va continua cu trupe live și DJ la Youniverse Summer Club, la o aruncătură de băț de Gara Regală. Noaptea de vineri va răsuna în ritmuri de fanfare, iar sâmbătă, atmosfera va fi una de litoral românesc din anii ’90, cu Dan Ciotoi și formația Generic. Salvamarii vor fi nelipsiți de la cele două afterparty-uri, unde publicul se va putea răcori în piscină după o zi și-o noapte de dans.

Pe lângă concerte, Balkanik Festival mai înseamnă:

l Un târg meșteșugăresc, unde sunt invitați meșteri din toată România, care își vor prezenta obiectele artizanale și vor susține demonstrații ale unor meșteșuguri rare, pe cale de dispariție;

l Un târg al tinerilor artizani, care împletesc tradițiile cu noile tehnologii, pentru a le asigura continuitatea;

l Video mapping, expoziții de fotografie, instalații, performance-uri;

l Cea de-a VIII-a ediție vine și cu cel mai bine curatoriat food court internațional, unde te poți desfăta cu bunătăți delicioase, pentru toate gusturile;

l Dans, tarot, stihomanție, poezie, dans.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3278 secunde