Trei reguli generale dacă vrei să te împaci cu fostul

165
Trei reguli generale  dacă vrei să te împaci cu fostul - impacarecufostul-1381321754.jpg

Articole recomandate

Fii prietena lui. Nu doar așa, de ochii lumii, pe Facebook, ci cu adevărat. Încearcă să legi cu el o relație de autentică amiciție, pentru început, chiar dacă ești tentată să i te arunci în brațe. Arată-i că-ți pasă de el în primul rând ca om, nu ca iubit, fă-l să capete din nou încredere în relația frumoasă pe care o puteți construi.

Nu repeta greșelile. Amintește-ți ce reproșuri îți făcea și vezi dacă e posibil să schimbi ceva în atitudinea față de el. Iar dacă și tu mai ai lucruri de spus în legătură cu atitudinea lui, spune-i-le, însă fără reproșuri tăioase, ci ca la o discuție între prieteni. Altfel, după împăcare, vă veți lovi de aceleași probleme. Ia în calcul și lucrurile pe care trebuie să le spui pentru a-l avea pentru totdeauna.

Fă-te frumoasă când te vezi cu el. Chiar dacă ați fost mult timp îm-preună și te-o fi văzut de atâtea ori ciufulită sau neepilată, acum e mo-mentul să fii atentă la imaginea ta ca la primele voastre întâlniri. Fă eventual și o schimbare (dar nu radicală!) de look. (Sursa: www.femeia.ro)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Replici pe care să nu le spui după sex!
Pagina a fost generata in 1.6069 secunde