Ție îți place dovlecelul? Nutriționistul Mihaela Bilic te îndeamnă să-l consumi

259
Ție îți place dovlecelul? Nutriționistul Mihaela Bilic  te îndeamnă  să-l consumi - consumadovlecel-1498131747.jpg
Specialiștii în nutriție spun că dovlecelul poate fi o soluție naturală în scăderea tensiunii arteriale, datorită conținutului ridicat de potasiu.


Mai ales că, potrivit datelor Societății Române de Cardiologie, patru din zece adulți români suferă de hipertensiune arterială. Potrivit medicilor cardiologi, această afecțiune favorizează apariția accidentelor vasculare și a infarctului de miocard, scrie csid.ro 


"Leguma este bogată în vitaminele C și E, beta și alfa-caroten, antioxidanți ce protejează organismul împotriva cancerului de prostată. În plus, dovlecelul scade riscul apariției maladiilor cardiovasculare, deoarece previne formarea plăcilor de aterom și crește rezistența corpului împotriva răcelii și gripei", spune doctorul Mihaela Bilic, medic nutriționist.


De asemenea, leguma conține 0,35 miligrame de vitamina B3 și provita-mina A, care sunt prezente mai ales în coaja dovlecelului. La acestea se adaugă 7 miligrame de vitamina C, totul în doar 100 grame, precizează specialiștii în nutriție. Alimentul are un conținut caloric scăzut, astfel că la 100 de grame dovlecelul conține 15 kilocalorii.


Potrivit nutriționiștilor, leguma are capacitatea de a bloca radicalii liberii, este o bogată sursă de fibre, dar cantitatea și calitatea substanțelor nutritive variază în funcție de vârsta dovlecelului. Cei tineri conțin pectină, în timp ce dovlecelul matur conține celuloză, explică medicii.


În plus, alimentul este un veritabil pansament gastric, fiind indicat în gastrite, ulcere și alte afecțiuni ale aparatului digestiv.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.9663 secunde