Foileton

Țara în care nu mai e nimic de furat

Vineri, 20 Aprilie 2012
730

Articole de la acelaşi autor

Pachebotul se desprinse de cheu, trecu printre farurile radei interioare și ieși în larg. Abandonat la câteva mile în urmă, portul Constanța părea un elefant proiectat pe ecranul zării. Curând, ajunse de dimensiunea unei pisici, care se grăbi să se transforme în șoarece. Abia atunci depărtarea prinse curaj și îl înghiți mișelește, de nu mai rămase decât amintirea lui, undeva, pe muchia orizontului. Avantajele inculturii- Gata, puteți ieși din ascunzătoare! Nu mai e niciun pericol să fim debarcați! Cei trei călători clandestini părăsiră cotloanele în care stătuseră pitiți și se tolăniră pe sofa. Se aflau într-un apartament de la clasa întâi, ale cărui ferestre se holbau la o mare mai calmă decât ciorba în strachină.- Credeți că e nevoie de vreun curs special pentru a te obișnui cu confortul? - întrebă cel mai tânăr dintre ei, cercetând cu ochi mici și jucăuși luxul încăperii. Un ghiorăit de stomac anunță că a sosit ora mesei. - Aerul de mare îmi provoacă o foame de lup - se scuză tânărul. Ce-ar fi să sunăm la room-service?- Ți-e gândul doar la crăpelniță - îl apostrofă unul dintre tovarășii de călătorie, un individ pe care îl puteai confunda cu lupta de clasă, într-atât era de ascuțit la trup. Mulțumește-te cu aventura!Apoi, rozând dintr-o unghie, slăbănogul prinse a povesti:- Eu am devorat zeci de cărți de călătorie, din scoarță în scoarță, dar cel mai mult mi-a plăcut "Căpitan la cincisprezece ani". Țin minte că mai aveau un singur exemplar. Nu m-am lăsat până nu l-am dat gata. Cărțile lui Jules Verne erau tocmai pe gustul meu. - Amice, ai spus cuvântul "carte"? Te implor, nu-l mai pronunța că vomit! - izbucni cel de al treilea călător, care, fără doar și poate, era rodul încrucișării unei hălci de slănină cu un butoi de untură. După ce se scărpină între două cute de grăsime, individul prinse a se spovedi: - Din fragedă pruncie, eu m-am ținut departe de școli, biblioteci și universități. Ficații mei sunt cuprinși de indignare și revoltă știind că pe lume există asemenea orori. Bănuiesc că, pentru voi, savanții, tomurile de celuloză și cerneală tipografică sunt un deliciu. N-am să înțeleg niciodată apetitul vostru pentru tot ce e livresc, dar te asigur că, pentru cei ce beneficiem de avantajele inculturii, cartea este otravă curată. Țin minte că, în copilărie, m-au dus ai mei într-o librărie și m-au îndemnat să încerc gustul literaturii. A fost primul și ultimul meu contact cu ea. De la un volum de critică la modă, era cât pe ce să dau ortul popii. Atunci am priceput cât de toxice sunt cărțile pentru o constituție delicată. Drept urmare, am decis să mă țin la câțiva kilometri de ele. Și, în loc să cred în Dumnezeul de mucava al culturii, cum ar fi vrut părinții mei, am preferat să mă închin la idolii de cașcaval ai politicii.Pâinea amară a opoziției - Eu știu de la tata că politica nu ține de foame și că în magaziile partidelor găsești doar promisiuni și iluzii deșarte - interveni tânărul.- Aceea este dieta pentru electorat, amice. Clasa politică are alt regim alimentar. Imaginează-ți peștera lui Ali Baba plină cu brânzeturi, roți de cașcaval și munți de mezeluri. Cam așa arată cămara unui primar, ministru sau parlamentar. Eu mi-am început cariera politică mâncând pâinea amară a opoziției, dimineața, la prânz și seara. Nu răbdam de foame, dar meniul era o rușine pentru înaltele mele ambiții. Așa că am sărit în barca bogată a puterii. Am navigat prin Parlament, am făcut escală pe la câteva ministere și, în final, am aruncat ancora la administrația locală. Abia după ce acostezi în cămara unui primar, înțelegi că politica e o mare brânză. Dar tu, tinere, pe unde ți-ai dus traiul și ți-ai mâncat mălaiul?- Domnule, eu am urmat tradiția familiei. Mi-am făcut ucenicia la sindicate și am dus o viață simplă, muncitorească. Să știți că e nevoie de bărbăție, inteligență și curaj pentru a șterpeli rația zilnică, de la cantina întreprinderii. Tocmai când visam să-mi schimb locul de muncă la vreo cârciumă, birt sau bodegă de cartier, s-a produs o răsturnare a valorilor. Băutura a ajuns temelie, iar mâncarea, fudulie. Or, eu nu le am cu alcoolul.- Nu-i înțeleg pe cei ce ocolesc cărțile - interveni slăbănogul, vizibil afectat de vorbele hălcii de slănină. Cultura este hrana cea mai sănătoasă. În tinerețe, soarta mi-a dat pe mână o bibliotecă universitară și mi-a spus: "Este toată a ta! Dă-o gata!" M-am apucat de muncă fără zăbavă. Am început cu operele apetisante ale clasicilor literaturii universale, după care am trecut la filosofii antici, la cei medievali și la moderni. Nu pot nega că Hegel și Kant nu aveau fibră, dar nu se comparau cu marxiștii. Cu sociologia și cibernetica, științe considerate burgheze pe timpul dictaturii proletariatului, am terminat în doi timpi și trei mișcări. De literatura tehnico-științifică și de specialitate m-am apucat la maturitate, când eram îndeajuns de pregătit să o diger. Lucrările bisericești mi-au luat cel mai mult timp. Literatura religioasă este ațoasă și îți trebuie stomac de oțel pentru ea. A fost greu, dar am reușit să mă achit de misiune. La final, i-am putut raporta destinului: "Am dat gata biblioteca!" Abia atunci am aflat că, în timp ce eu îmi îndeplineam misiunea de devorator de cultură într-o amărâtă de bibliotecă universitară, alții mai flămânzi decât mine înghițiseră chiar bugetul culturii. Pentru aprovizionarea bibliotecilor cu prospătură literară și științifică nu mai era o para chioară. Mă simțeam ca un prizonier aflat în așteptarea condamnării la moarte. De aceea, am decis să emigrez pe meridianele mai bogate ale culturii și m-am strecurat pe nava asta, cu gândul să ajung în China. Țara aia este un Paradis literar pe papirus și hârtie din bambus. Nu îți ajung un miliard de vieți să digeri opera lui Mao.Maladii de lux - Că-i a lui Mao sau Tao, pentru mine cartea tot otravă este. Bunicul meu avea o vorbă: "Politica e curvă, iar cultura e frigidă. Ce alegi: pe-aia caldă sau pe-aia rece?" Eu am preferat prostituția de partid și m-am molipsit de boli incurabile. Am în sânge viciul puterii și ideologia bunăstării. Astea-s maladii de lux, nobile, pentru care mulți m-au invidiat. Nu mi-aș fi pus coada pe spinare și n-aș fi urcat pe prima navă ivită în cale, dacă nu izbucnea scandalul. Primarul și șleahta lui m-au acuzat că am mâncat mai mult decât ei din ajutoarele pentru săraci și au vrut să-mi pună pielea pe băț. Când au început procurorii să ia urma alimentelor dispărute, eram, deja, la bordul navei. Acum, pot privi cu detașare îndărăt, la meleagul de care mă despart: nu mai e nimic de furat, ronțăit, înfulecat, înghițit. În timp ce mă furișam pe vapor, am simțit chemarea continentului african. Somalia este țara spre care se îndreaptă valuri de ajutoare pentru săraci. Acolo e nevoie de specialiști ca mine.Brusc, puse capăt discuției și ciuli urechile. De pe hol, răzbătea șoapta unor pași furișați. Șireată, o cheie se răsuci în broască. Din gura larg căscată a ușii răsări un dușman de temut. Camerista, înarmată până în dinți, venise să deretice. Cei trei călători clandestini, cu cozile pe spinare, o zbughiră pe hol, printre picioarele ei.Femeia se aștepta la atacul șobolanilor și nu se pierdu cu firea. Își reglă tirul și azvârli cu o scrumieră în urma lor. Rată de puțin ținta. Dezamăgită, se apucă să facă curat, mormăind: - Doamne, rău a mai ajuns țara asta, de-o părăsesc până și șobolanii!


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3227 secunde