Tăierea moțului nu se face doar la un an de la nașterea copilului

4830
Tăierea moțului nu se face doar la un an de la nașterea copilului - c9341b89fc3eb7a699f07a09ca2a84d8.jpg
Potrivit obiceiurilor moștenite și respectate din moși-strămoși, chiar dacă, de regulă, tăierea moțului se practică fix în ziua în care copilul împlinește un an de viață, acest ritual este permis și la trei ani, chiar și la cinci ai copilului, însă este obligatoriu ca anul ales să fie un număr fără soț.

Tradiția ortodoxă ne-a învățat că ritualul de tăiere a moțului se desfășoară atunci când copilul împlinește un an de viață și constă în tăierea, la propriu, a unei șuvițe de păr de pe capul copilului.
Moțul se taie de către nași, fiind însoțit și de alte obiceiuri, cum ar fi așezarea pe o tavă a anumitor obiecte: bani, creion, carte, oglindă, foarfecă etc., din care bebelușul va trebui să aleagă trei obiecte. Se spune că obiectele alese vor prevesti înclinațiile copilului atunci când va fi mare. De pildă, în situația în care alege o carte, va fi silitor la școală, va ajunge intelectual, scriitor.

Interdicții înaintea acestui moment
Tradiționaliștii știu că, până la momentul tăierii moțului, nu este bine să se taie deloc din părul copilului. Mai mult, este bine ca, în ziua în care se ia moțul, copilului să i se împletească părul cu fundă roșie, dacă este fetiță și cu fundă albastră, dacă este băiețel.

Moțul se păstrează ca amintire alături de lumânarea de botez
Dacă nu știți ce să faceți cu moțul sau cu lumânarea de botez, potrivit tradiției românești, este bine ca el să fie păstrat, ca amintire, împreună cu lumânarea de botez și să fie arătat copilului la împlinirea vârstei de șapte ani, după care se îngroapă la rădăcina unui pom fructifer.
Referitor la lumânarea de botez, este bine ca aceasta să fie aprinsă la fiecare aniversare a copilului sau atunci când are probleme de sănătate.

Petrecerile fac parte din obicei
Indiferent de starea părinților, după tăierea moțului copilului se obișnuiește să se dea o petrecere, la care sunt invitați nașii copilului și, în funcție de posibilități, rude și cunoștințe, servindu-se bucatele pe care și le permite fiecare. Totuși, este bine să nu lipsească friptura și cozonacul. Și, nu în ultimul rând, sunt zone ale țării când, cu ocazia tăierii moțului la fetițe, se rupe turta deasupra capului acestora. De asemenea, în unele locuri se mai practică tăierea moțului acasă la nași, care trebuie să primească și tradiționalul plocon.
În această zi specială, copilul va fi îmbrăcat în haine primite cadou de la nași, va fi pus pe o pernă, care apoi se va dărui nașei ori pe o găleată cu apă deasupra căreia se vor pune trei colaci mari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1354 secunde