Seara comediei, la Teatrul de Vară din Jupiter

327
Seara comediei, la Teatrul de Vară din Jupiter - seara-1534944604.jpg

Articole de la același autor

Turiștii aflați în vacanță pe litoral, dar și constănțenii sunt invitați la o piesă de teatru: "Nimic nu-mi scapă", care se va juca deseară, de la ora 21.00, pe scena Teatrului de Vară din Jupiter. 


"Nimic nu-mi scapă" este o comedie savuroasă despre iubire și disimulare, adaptată după piesa "Încurcă lume", de A.D. Hertz. Regia este semnată de Mihai Baranga, actor cu o experiență bogată în teatru și film, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale cu spectacolele în care a jucat și pe care le-a regizat. De data aceasta, își pune amprenta regizorală creând un spectacol de marcă premiat recent cu Premiul Publicului la Festivalul de Comedie "Comic 7B". 


Situațiile imprevizibile, uneori chiar absurde, în combinație cu prestația ireproșabilă a actorilor, generează umorul savurat din plin de public.
 
Biletele costă 35 lei (adulți), respectiv 15 lei (copii mai mici de 12 ani) și se pot procura de la casieria Teatrului de Vară Jupiter sau online, de pe bilet.ro. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5518 secunde