Se ieftinește litoralul românesc

4354
Se ieftinește litoralul românesc - b07dae8bbe4114d04f34488119725b99.jpg
Prețurile sejururilor în hotelurile de pe litoral vor scădea cu aproximativ 5%-10% pe săptămână, începând de astăzi. Asta până pe 1 septembrie, când mulți hotelieri vor opta pentru tarifele speciale, din cadrul programelor sociale.
Acestea încearcă astfel să recupereze din numărul de turiști pierduți în timpul sezonului. În cazul unor spații de cazare, gradul de ocupare a fost cu până la 30%-40% mai mic față de anul trecut.
"Perioada de plin sezon a fost până pe 15 august. După această dată, fiecare hotelier, în funcție de data la care încep seriile, are prețuri mai mici", a declarat Traian Bădulescu, de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
Reducerile durează până pe 1 septembrie, când încep cele două programe sociale. Este vorba despre "O săptămână la mare", promovat de patronatele din turism, și "Litoralul pentru toți", susținut de ANAT și de Asociația Litoral. În cadrul acestor programe, prețurile pentru un sejur de șase nopți încep de la 159 de lei, la un hotel de o stea, fără masă inclusă, și ajung la 399 de lei/persoană cu mic dejun, la un hotel de patru stele. La două stele, turiștii plătesc 189 de lei, dacă nu vor masă, și 249 de lei cu masă, iar la trei stele - 219 lei fără mic dejun sau 339 lei cu mic dejun.
Pachetele sunt valabile în intervalul 1-30 septembrie și pot fi achiziționate din agențiile de turism, de săptămâna viitoare. Lista hotelurilor participante se găsește fie în agenții, fie pe site-ul fptr.org - în cazul programului "O săptămână la mare". Vânzarea se face pe principiul primul venit, primul servit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.398 secunde