Pe litoral se poate mânca bine! Sute de unități de alimentație, verificate de inspectorii sanitar-veterinari

204
Pe litoral se poate mânca bine! Sute de unități de alimentație, verificate  de inspectorii sanitar-veterinari - pelitoralsemanancabine-1533653946.jpg

Articole de la același autor

Pe litoral sunt foarte multe locuri unde se mănâncă bine și în condiții de siguranță. Iar inspectorii sanitar-veterinari ne dau asigurări că sunt permanent în stare de alertă și verifică unitățile de alimentație publică.

În mai puțin de două săptămâni, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 au verificat 282 de unități amplasate în cele șapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia.

Controalele au vizat 111 restaurante, cinci pizzerii, 31 de unități tip fast – food, șapte braserii, 13 unități de tip bufet, 27 de baruri, un snack bar, o unitate tip bistro, 36 de magazine alimentare, o cofetărie-patiserie, 18 laboratoare de cofetărie-patiserie, o rulotă, o pensiune, două supermarket-uri, șase tonete de înghețată și un depozit alimentar.

"În urma acestor controale, s-au constatat deficiențe cu privire manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare. De asemenea, au fost identificate produse alimentare depozitate necorespunzător și situații în care persoanele fizice sau juridice nu au anunțat începerea activității supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor", precizează directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, dr. Diana Cristescu.

Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, șase restaurante, patru unități tip fast – food, două unități tip bufet, două magazine alimentare, patru baruri, trei braserii și două laboratoare de cofetărie-patiserie au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare de 45.200 de lei.

De asemenea, au fost confiscate și retrase de la vânzare 15,1 kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Unde puteți să faceți o sesizare

Vă reamintim că, Autoritarea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul D.S.V.S.A. Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival -0786/577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor.

Acest număr va funcționa în paralel cu numărul call-center-ului A.N.S.V.S.A., 0800/826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.

D.S.V.S.A. Constanța pune la dispoziția turiștilor, pe site-ul instituției, un modul dedicat Comandamentului Sezon Estival 2018. "Inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 supraveghează și verifică permanent unitățile aflate pe litoralul românesc", subliniază șeful DSVSA Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2508 secunde