Stirile zilei de Vineri, 25 Mai 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

O fârșeroată din Constanța a cutreierat Europa pe urmele aromânilor

Ştire online publicată Vineri, 12 Martie 2010. Autor: Alina BÂRGĂOANU-VASILIU
Mireasa la o nuntă armânească din Grecia // Maria Cica împreuna cu Sofica Dușu, unul din personajele documentarului „Aromânii“ // Casă veche armânească din Macedonia
O fârșeroată din Constanța a cutreierat Europa pe urmele aromânilor - 656adfb4d2f55130bb748309ccae2a99.jpg
Maria Cica și-a început cariera de jurnalist în Constanța, iar de ani buni lucrează în Televiziunea Română. Cea mai recentă realizare a sa este documentarul „AROMÂNII”, un serial în zece episoade care a început să fie difuzat pe TVR 2 din 7 martie. În fiecare duminică, la ora 16.30 (exceptând situația în care există transmisii sportive live în acest interval orar), cei interesați de subiect pot urmări documentarul. Tocmai pentru că tema urmărită de jurnalistă este una de mare interes pentru dobrogeni, am provocat-o pe Maria Cica la o discuție care să aducă clarificări finalității acestui proiect. Alina Bârgăoanu-Vasiliu: Care este obiectivul principal al documentarului pe care l-ai realizat? Maria Cica: În primul rând, acest documentar este ceea ce mi-am dorit eu mai mult să fac ca jurnalist de televiziune. Am vrut să văd, ca să zic așa, istoria neamului meu armânesc, pe care o știam din povești auzite în copilărie de la bunicii mei. Apoi, am fost adeseori stupefiată de inepțiile apărute în presă despre aromâni, chiar în reviste de prestigiu și în filme făcute de diverși regizori cu pretenții mari și buget mic. Percepții eronate, adesea sub semnul senzaționalului, puneau aromânii într-o lumină extrem de falsă. Nu zic bună sau rea, ci falsă. Deci acest proiect era și ca un fel de datorie a mea. Un adevărat film documentar despre aromâni nu poate fi făcut decât de un realizator aromân, de cineva care vine din interior. Și acest lucru cred că este valabil pentru orice nație sau etnie. A.B.V.: O caracteristică definitorie pentru aromâni este încăpățânarea de a-și păstra limba și tradițiile, chiar cu prețul unui oarecare conservatorism. Am văzut și în primul episod din documentarul tău un aromân din Albania care spunea că la el în casă nu permite să se vorbească decât aromâna, nicidecum albaneza, chiar dacă avea o noră albaneză. Crezi că este acesta elementul care a permis aromânilor să-și păstreze identitatea pretutindeni unde au trăit? M.C.: Cred că încăpățânarea este, într-adevăr, una dintre caracteristicile aromânilor, uneori de bine, alteori, din păcate, de rău. Se știe că, în Peninsula Balcanică, ei și-au construit întotdeauna așezările în vârful munților „în locuri propice de a servi mai degrabă de cuib vulturilor”, cum spunea consulul francez Pouqueville, tocmai pentru a nu ajunge nimeni la ei, pentru a nu se amesteca cu nicio altă etnie. Evitând, prin această izolare în munți, amestecul cu străinii, aromânii au reușit multă vreme să-și conserve nealterate limba, rasa, stilul de viață, adică identitatea. Aici aș vrea să amintesc caracterizarea pe care Anastase Hâciu, laureat, în 1937, al „Marelui Premiu Năsturel” al Academiei Române, a făcut-o fârșeroților. Caracterizare despre care eu cred că e valabilă pentru toți aromânii: „asprime în moravuri, exclusivism barbar, mândrie de originea lor și rezistență națională”. A.B.V.: Te caracterizează și pe tine această atitudine? M.C.: Da, nu știu dacă din păcate sau din fericire, dar, ca fârșeroată 100%, mă caracterizează această atitudine. Moscopole, metropola de secol XVIII a Peninsulei Balcanice - în episodul următor A.B.V.: Spune-mi câte ceva despre țările pe care le-ai colindat în căutarea aromânilor, pentru ca telespectatorii să știe ce așteptări pot avea de la celelalte nouă episoade ale documentarului tău. M.C.: Filmările s-au desfășurat pe tot parcursul anului trecut, 2009, în șapte țări din Europa, plus România. Am fost în Albania, la Moscopole, câsâbălu care a fost mândria neamului armânesc. Mosco-pole a avut, în perioada de glorie de la mijlocul secolului al XVIII-lea, 50.000 de locuitori, pe când Atena avea doar 3.000. Toți erau aromâni și mulți dintre ei, foarte bogați. Erau aici 24 de biserici, o academie și o tipografie, când toate etniile din Balcani trăiau în cel mai desăvârșit primitivism. Acesta este episodul care poate fi urmărit duminica viitoare, pe 14 martie. Apoi am fost în Grecia, de unde provin mai toți aromânii dobrogeni. Am fost în Macedonia, o țară cu peisaje fabuloase, unde am văzut cele mai frumoase case vechi armânești. Am fost în Turcia și Bulgaria, țări legate de istoria aromânilor, mai ales a celor din România. Am mai fost în Austria și Ungaria, adică în fostul Imperiu Austro-Ungar, unde au trăit unii dintre cei mai bogați și influenți aromâni în secolul al XIX-lea, mari ctitori și evergheți precum baronii Sina, Nicolas Dumba și Emanoil Gojdu. A.B.V.: Care a fost locul sau întâmplarea care te-a marcat sufletește sau care ți-a rămas mai pregnant în memoria afectivă? M.C.: M-am dus la Moscopole cu acea curiozitate rece a ziaristului, circumspect că ar mai putea vedea ceva care să-l surprindă. Citisem despre perioada de glorie a Moscopolei (sau Voscopole, cum îi zic aromânii din Albania) și mai știam că fosta metropolă nu este în prezent decât un sătuc plin de ruine. Ca toți turiștii care vin aici, am fost conduși mai întâi către biserica Sf. Nicolae, singura în care se mai slujește astăzi. Dar, înainte de plecare, părintele Veriga ne-a arătat biserica Sf. Maria, pe al cărui turn, semeț în urmă cu trei veacuri, o buruiană se legăna în adierea vântului de seară. M-am avântat prin mulțimea compactă de buruieni din jurul bisericii ca să ajung la icoana din pridvor a Maicii Domnului. O icoană pictată pe piatră, cel mai frumos chip al Maicii Domnului pe care l-am văzut vreodată. Un chip scrijelit cu nume de albanezi, în fața căruia m-a cuprins o neașteptată și grea întristare. Apoi părintele ne-a dus la biserica Sf. Tănase, așezată pe un deal ce părea poleit în aur în lumina asfințitului. Acolo am descoperit în piatra altarului din exterior chipul unui înger. Un înger al cărui chip m-a umplut de fericire. Am plecat din Moscopole simțind obsesiv dorința de a mă întoarce. Ca o poruncă. Am amânat cu o zi plecarea din Albania și m-am întors acolo de ziua mea, pe 16 iunie. Și știu sigur că mă voi mai întoarce acolo! Aromânii se îndreaptă implacabil către asimilare A.B.V.: Pentru un jurnalist, orice proiect important, asupra căruia își concentrează atenția o vreme mai îndelungată, aduce clarificări, concluzii sau chiar revelații. Cu ce ai rămas de pe urma proiectului „Aromânii”? M.C.: Eu am convingerea că aromânii se îndreaptă implacabil către asimilare în țările în care trăiesc și, urmărind episoadele filmului documentar, veți vedea că aceasta este și părerea lor. Acest serial documentar o să rămână în arhiva Televiziunii Române și va putea fi văzut și peste 50 de ani, sau, de ce nu, în viitorul secol, când aromâni puri nu știu dacă vor mai exista. A.B.V.: Cine ți-a fost alături în realizarea documentarului? Fiind un proiect de anvergură, sunt convinsă că nu l-ai fi putut împlini de una singură. M.C.: În primul rând este vorba de domnul Niculae Dușu, președintele SC Celco SA din Constanța, primul căruia i-am împărtășit dorința mea de a face acest documentar costisitor, și care a acceptat fără rezerve propunerea mea. Țin neapărat să menționez că, deși a suportat în mare parte costurile acestui serial documentar filmat în opt țări, domnul Dușu mi-a acordat libertate deplină de creație. Nu mi-a impus nimic, nu mi-a cerut nimic, nu m-a condiționat în niciun fel, așa cum obișnuiesc, în general, sponsorii marilor proiecte. Personal îi sunt foarte recunoscătoare și cred că și aromânii au de ce să-i fie recunoscători. Apoi, conducerea Televiziunii Române a primit foarte bine acest proiect și aici țin neapărat să-l amintesc pe directorul TVR 2, Răzvan Nicolescu, un adevărat prieten al aromânilor. Urmează, în ordine cronologică, domnul Viorel Stănilă, ambasadorul României la Tirana. Mărturisesc că era cât pe ce să renunț la filmările în Albania, din cauza poveștilor îngrozitoare pe care colegii mei care fuseseră acolo, ce-i drept cu vreo 10 ani mai înainte, mi le-au spus. Însă am fost sfătuită să iau neapărat legătura cu ambasada noastră acolo, lucru pe care l-am și făcut. Chiar dacă Albania nu mi s-a părut deloc îngrozitoare, ci de-a dreptul captivantă, ajutorul acordat de ambasadă a fost neprețuit. Ambasadorul României în Albania, Viorel Stănilă, care are și calitatea de cercetător științific la Institutul de Studii Sud Est Europene din cadrul Academiei Române, este, cu siguranță, unul dintre cei mai buni cunoscători ai aromânilor și s-a implicat efectiv în realizarea filmărilor în Albania. Țin să-l mai amintesc și pe domul Vasilis Ferfelis, aromân din Deniscu, Grecia, datorită căruia am avut ocazia să filmez o minunată nuntă tradițională armânească, care, sunt convinsă, va fi unul dintre episoadele cu cel mai mare succes. Și, nu în ultimul rând, vreau să-l amintesc pe colegul meu Mihai Pătrașcu, director de imagine în Televiziunea Română, care m-a însoțit în această experiență unică, o experiență pe care am resimțit-o ca pe un adevărat privilegiu.

loading...

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.3495 secunde