Obiective turistice

O adevărată încântare: Acvariul Constanța

614

Articole de la același autor

Amplasat pe malul mării, chiar în fața Cazinoului, Acvariul din Constanța a fost inaugurat în data de 1 mai 1958, fiind, pentru o lungă perioadă de timp, prima și singura instituție publică de acest gen din România. 


Clădirea care găzduiește Acvariul a fost construită la începutul secolului XX ca anexă a Cazinoului și a funcționat ca restaurant până la reamenajarea ei pentru destinația actuală. 


De-a lungul timpului, Acvariul a adunat peste 100 de specii de pești și viețuitoare marine care aparțin unor zone geografice diverse. Ținând cont de criterii ecologice și biogeografice, Acvariul este structurat în trei secții: Marină, Dulcicolă și Pești Exotici, informează litoralulromanesc.ro. 


Spectaculos în cadrul secțiunii Marină este bazinul care adăpostește o impresionantă colecție de sturioni, renumită pentru longevitatea exemplarelor, iar secția Dulcicolă prezintă specii de pești și nevertebrate de apă dulce care populează bălțile și lacurile litoralului românesc și apele Deltei Dunării. Nu în ultimul rând, Peștii Exotici sunt o adevărată încântare pentru vizitatorii Acvariului: Piranha, peștele cuțit, peștele înger și multe alte tipuri de pești cu un colorit bogat. 


Programul de vizitare al Acvariului este zilnic, între orele 09.00-20.00. Adulții vor plăti 20 lei pe bilet, elevii și studenții - 5 lei, în timp ce copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2328 secunde