Muzeul Militar Constanța vă așteaptă să descoperiți poveștile eroilor dobrogeni

235

Articole de la același autor

Muzeul Militar Constanța este o instituție de cultură și de istorie militară dobrogeană, cu peste 30 de ani de existență. Potrivit directorului instituției, Costin Scurtu, acesta oferă publicului vizitator posibilitatea de a cunoaște arta militară din Dobrogea din cele mai vechi timpuri, până în prezent.

"Prin documentele, evenimentele și exponatele muzeului prezentate în expoziție ne referim la cei 170 de ani de la revoluția de la 1848, cei 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România și Centenarul de la realizarea Marii Uniri. Expoziția muzeului este întregită de diferitele colecții de decorații, arme albe și de foc, dar și de un parc unic cu tehnică militară din dotarea Armatei Române în a doua jumătate a secolului XX", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul.

Pentru cei interesați, biletele costă trei lei și opt lei, iar programul de vizitare este de marți până vineri, între orele 10.00-16.00. Cei care vor să admire exponatele sâmbăta, sunt rugați să-și facă rezervare la numărul de telefon 0723.188.156. "Vă așteptăm la Muzeul Militar să descoperim povestea eroilor dobrogeni, dar și din familiile vizitatorilor!", a mai spus Scurtu.

Cum ajungeți acolo? Muzeul se află în cartierul Km 4-5, în curtea Diviziei 9 mecanizată Mărășești și are o poveste extrem de interesantă. Undeva în urmă cu aproape 50 de ani, ofițerii Diviziei 9 Mărășești și-au dorit amenajarea unui muzeu în care să fie expuse dovezile războaielor duse de români pe diferite fronturi, la care au avut o contribuție importantă și soldații dobrogeni.

Mai mult decât atât, în acea perioadă se înființase și Muzeul Marinei Române la Constanța și acest fapt nu a făcut decât ca militarii trupelor de uscat să-și dorească cu și o mai mare ardoare propriul lor muzeu. Așa că, zis și făcut. Punând umăr de la umăr, ridicarea muzeului a devenit posibilă, dar în anul 1985. Cu toate acestea, inaugurarea acestuia s-a produs pe 23 august 1987, în prezența generalului Ilie Ceaușescu. La eveniment a fost prezent și generalul Vasile Milea, care avea legături strânse cu Constanța, el deținând în anul 1957 comanda Diviziei 9 Mecanizate Mărășești. Despre acesta, se știe că ar fi fost demis din funcție, imediat după descoperirea unei pagube de 700.000 de lei. Milea s-a apărat spunând că a folosit banii pentru a se asfalta interiorul unității.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 August 2018
Stire din Diverse : Haideți la plimbare cu caiacul!
Marţi, 31 Iulie 2018
Stire din Diverse : Cu sutien sau fără la plajă?
Pagina a fost generata in 1.7169 secunde