Musulmanii sărbătoresc mâine prima zi de Ramazan Bayram

1443
1
Mâine, credincioșii musulmani din întreaga lume vor sărbători prima din cele trei zile de Ramazan Bayram.
Este momentul care marchează finalul celor 29 de zile de post și rugăciune. Musulmanii petrec cele trei zile vizitându-și rudele și prietenii. Oricine va trece pragul casei unui musulman în aceste trei zile de sărbătoare va putea gusta delicioasele baclavale și saraili, preparate specifice acestei sărbători.
Tot acum se obișnuiește să se meargă și cu colindul, obicei practicat de cei mici și care constă în sărutatul mâinii celor mai în vârstă și rostirea urării: "Ramazan Bayraminiz Hayirli ve Mubarek Olsun!"
Prima zi de Ramazan Bayram marchează încheierea celei de-a noua luni din calendarul Islamic și cea mai importantă pentru credincioșii musulmani. Este vorba despre luna Ramazan, timp în care musulmanii au postit de la răsărit până la apusul soarelui, postul Ramazanului fiind pentru orice credincios un act de pietate și recunoștință față de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă, Coranul.

Comentează știrea

elis
22 august 2011
ramazan bayirmi

sunt musulmana am 10 ani si astept cu nerabdare acesta sarbatoare

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4348 secunde