Un medic și un informatician fac numere de iluzionism în stațiunea Mamaia

Magicienii Mydas și MX scot apă din bancnota de 10 lei

2482
Magicienii Mydas și MX scot apă din bancnota de 10 lei - 3c0e7686e6e39489f6a45f6c7ec0dddb.jpg
Dacă v-ar spune cineva că dintr-o banală bancnotă de 10 lei poate curge apă, ați crede? Sau că, ținând în pumn un șervețel, acesta se poate transforma într-o pereche de chiloței roz, cu danteluță? Ei, ce spuneți? Doi tineri magicieni vă vor face să vă schimbați percepția asupra realității.

Pe Răzvan Oancea și Alexandru Diaconu i-am întâlnit ieri, la orele prânzului, la Terasa Lady, din zona Cazino Mamaia. Stăteau la o cafea și o apă minerală, împreună cu patronul localului, Alexandru Vulcan, făcând în același timp o demonstrație de magie. M-am mutat automat la masa lor și am asistat la un spectacol pe cinste!
La "interogatoriu", tinerii au mărturisit că sunt magicieni, veniți pe litoral să facă un ban cinstit. Răzvan are 26 de ani, este din Focșani și a terminat Facultatea de Medicină din Iași. Nume de scenă - MX. Absolvent de Informatică, Alexandru Diaconu are numai 23 de ani. Este din Iași, unde și-a cunoscut tovarășul de magie, iar numele de artist pe care l-a adoptat este Mydas. Un personaj despre care legenda spune că orice lucru pe care punea mâna se transforma în aur.
Le-am spus imediat: "Băieți, să vă văd la lucru!". Primul număr executat a fost cel cu cărțile de joc. Asul de caro sau dama de pică alese de mine sar singure din pachet! Am primit apoi un banal șervețel de culoare roz. L-am studiat pe toate părțile, era doar un petic, un pătrățel. L-am ținut strâns în pumn, MX (îmbrăcat cu tricou cu mânecă scurtă!) și-a început "recitalul", după care mi-a scos din pumn chestiunea roz. Doar că nu mai era un șervețel. Drace, chiloței de damă!
În fine, Mydas (tot în tricou cu mânecă scurtă) îmi cere o bancnotă de 10 lei. Mă uit cu atenție la ea: pe o parte, e pictorul Grigorescu, pe verso, femeia cu o carafă. O modelează sub formă de cornet și o apleacă. Din carafă, începe să curgă apă! Trei picături se scurg chiar pe agenda pe care o folosesc pentru documentare. Mydas râde, apoi îmi returnează bancnota.

Nu se îmbracă în frac și nu scot iepuri din joben
"Suntem magicieni și am venit pe litoral să facem un ban cinstit. Facem numere cu eșarfe, cărți de joc, hârtii și chiar levitație. Nu este magie de scenă, de la distanță, ci una de aproape, de necontestat. Nu ne îmbrăcăm în frac și nu scoatem iepuri din joben", ne spune Mydas, care s-a apucat de iluzionism la vârsta de 10 ani, după ce a asistat la un spectacol marca Dyonisos.
"Nu am degete la mâini de când am început antrenamentele. Pentru a fi în formă, ne pregătim trei-patru ore, zilnic", adaugă MX.
La sfârșitul dialogului, le-am cerut numărul de telefon. Mydas a scos un carton mic, alb complet, pe ambele fețe. "Mă ia la mișto!", mi-am zis. L-am studiat cu atenție, dar, după câteva momente, m-am trezit că, pe una dintre fețe, au apărut datele de contact…
"Un singur lucru nu putem șterge. Toată lumea ni-l cere, dar ridicăm neputincioși din umeri. Bănuiți ce. Ratele la bancă…", a glumit Mydas, pe când ne luam la revedere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 23 Iunie 2009
Stire din Diverse : blitz
Pagina a fost generata in 1.8132 secunde