Laureații Galei Tânărului Actor HOP, de la Costinești

280

Articole de la același autor

Ediția a XXI-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfășurată la Costinești, s-a încheiat joi seară. Juriul final a fost format din Felix Alexa - regizor, Roberto Bacci - regizor, Cosmina Olariu - actriță, câștigătoarea Marelui Premiu "Ștefan Iordache" 2017, Florin Piersic Jr. - actor și Anca Sigartău - actriță.

Premiul "Ștefan Iordache" - Marele Premiu al Galei HOP a fost acordat actorului Dan Pughineanu, pentru "Omul cu darul în mână", după "Omul cu floarea în gură" de Luigi Pirandello. Premiul se acordă în memoria marelui artist Ștefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediții ale Galei HOP, un apropiat al acestui eveniment și al susținerii tinerilor la început de carieră.

Premiul a fost înmânat de regizorul Roberto Bacci și de Ramona Manole, director al Centrului Cultural și de Tineret "Ștefan Iordache" București.

Iată și pe ceilalți laureați:

- Premiul pentru cea mai bună actriță, secțiunea individual - Andreea Tănase, pentru "Cine sunt Eu?", după "Unul, niciunul și o sută de mii", de Luigi Pirandello;

- Premiul pentru cel mai bun actor, secțiunea individual - Alex Mihai Popa, pentru "Victoria furnicilor", dramatizare după Luigi Pirandello;

- Premiul "Cornel Todea", pentru cea mai bună trupă de actori - trupa spectacolului "Schist", după "Omul cu floarea în gură", de Luigi Pirandello, cu actorii Radu Catană și Adrian Loghin;

- Premiul "Sică Alexandrescu" - Andrei Nedelea, pentru rolul interpretat în spectacolul "Acum se improvizează", după "Astă seară se improvizează", de Luigi Pirandello;

- Premiul Publicului: Cea mai bună actriță - Cezara Munteanu; Cel mai bun actor - Alexandru Banciu; Cea mai bună trupă de actori - "Acum se improvizează", cu Rusalina Bona, Carla Mihai, Cezara Munteanu, Andrei Nedelea și Vlad Nicolici.

- Premiul "1/10 pentru Film la TIFF" - Tiberiu Enache, pentru "Atenție, se filmează!", după "Caietele" lui Stefano Gubbio;

- Premiul pentru prestanță și rostire scenică - Ana-Maria Pop, pentru "Fiecare cum vede", după "Fiecare cum vede", "Omul cu floarea în gură". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4208 secunde