Icoană veche pe sticlă la Muzeul de Artă Populară Constanța

214
Icoană veche pe sticlă la Muzeul de Artă Populară Constanța - icoanamuzeu-1533470723.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară Constanța adăpostește o mulțime de icoane vechi țărănești transilvănene pictate pe sticlă, care merită văzute. La acest moment, în expoziția permanentă a instituției de cultură se află o superbă icoană care surprinde momentul Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum este descris în Noul Testament.


Potrivit directorului muzeului, Maria Magiru, icoana, de mici dimensiuni, are o ramă din lemn și a fost pictată în secolul al XIX-lea într-un atelier din vestitul centru de iconari Mărginimea Sibiului. Aceasta arată importanța pe care țăranul român o arăta acestei sărbători cu dată fixă (6 august) din calendarul creștin ortodox. 


"Compoziția picturală este dominată de Iisus Hristos, înfățișat desculț pe muntele Taborului, care are dimensiunile unui deal înverzit, pentru a pune în valoare măreția Fiului Lui Dumnezeu. De o parte și de alta a Sa, stau desculți, pe nori pictați cu albastru de cobalt, doi mari prooroci ai Vechiului Testament: Moise cu Tablele Legii și Sfântul Ilie. La picioarele lui Iisus, în genunchi și copleșiți de minunata înfățișare a Celui care își arată dumnezeirea (fața Sa strălucea ca soarele, iar veșmintele Sale erau albe ca zăpada, conform evangheliștilor), se află cei mai apropiați ucenici ai Săi: apostolii Petru, Iacov și Ioan", a declarat directorul.


Ea a precizat că în tradiția populară, de Schimbarea la Față, numită și Obrejenie, se răcesc apele, iar din acest moment nimănui nu îi mai este îngăduit să se scalde. Tot de azi începe să se îngălbenească frunza codrului, berzele își iau zborul spre țările calde "ducând rândunelele pe spate", iar șerpii, șopârlele și insectele intră în pământ, pregătindu-se pentru iarnă.


În această zi, toate florile și buruienile dau înapoi și încep să se veștejească, iar cine nu respectă această zi se va usca ca ele. Totuși, în această zi se culeg ierburi de leac, precum avrămeasa, mușețelul și leușteanul.


Totodată, de Obrejenie se dă dezlegare la struguri, care se duc la biserică pentru a fi sfințiți, înainte de a fi consumați. Odinioară, cel ce gusta prima boabă de strugure de Schimbarea la Față spunea "Boabă nouă în gură veche".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2488 secunde