Hotelul "Traian" din Eforie Nord, într-o nouă prezentare

1781
Complex de renume al stațiunii Eforie Nord, datorită bazei sale de tratament, Hotelul "Traian" reclama o "schimbare la față", dar care necesita și fonduri pe măsura celor ce se impuneau.
În iarna și primăvara trecute, au fost schimbate coloanele de apă caldă și apă rece în tot complexul, au fost refăcute băile, care acum dispun fie de căzi, fie de cabine de duș, iar clasicele geamuri au fost înlocuite cu termopane. Până în toamnă, se încearcă achiziționarea a cel puțin 100 de aparate de aer condiționat, mai ales că, după cum declara directorul Vasile Cârjă, se intenționează trecerea la cla-sificarea trei stele a 200 de locuri.
De asemenea, din toamnă, se dorește reproiectarea bazei de tratament care este de dimensiunea a două terenuri de handbal, respectiv 3.000 mp, prin recompartimentare și aducerea de noi aparate, moderne. Se dorește înființarea, conform afirmațiilor aceluiași interlocutor, a unui SPA și a unui loc de joacă pentru copii.
La ora actuală, cu o capacitate de 476 de locuri, hotelul este ocupat în procent de 69 la sută.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.261 secunde