Festivalul Salsa Week Romania, la Vama Veche. Ce copii au câștigat

214

Articole de la același autor

Festivalul "Salsa Week Romania", care se desfășoară săptămâna aceasta în Vama Veche, și-a desemnat, deja, câștigătorii, la copii. Radu Manole a câștigat anul acesta locul I la Romania Latin Kids Cup și ne va reprezenta țara la concursul din luna decembrie din SUA. La rândul său, Iuliana Jalbă a ocupat aceeași poziție, dar la solo. 


Reamintim că acest festival este unul din cele mai cunoscute festivaluri de dans organizate în România și a devenit cel mai așteptat festival latino din România. Organizatorii spun că dansul a evoluat foarte mult în ultimul timp, iar acest lucru se datorează faptului că tot mai mulți oameni au înțeles că dansul depășește cu mult nivelul unei simple pasiuni și este foarte benefic asupra organismului uman. "Cei mai mulți văd dansul ca pe o simplă modalitate de a-ți petrece timpul liber. Dansul este însă mult mai mult. Specialiștii au definit dansul ca fiind una dintre cele mai ușoare și mai distractive metode de a menține corpul în mișcare și în plus, practicarea dansului este recomandată deoarece aduce cu sine o serie de alte beneficii cum ar fi reducerea stresului, protejează inima, energizează corpul și, mai ales, menține creierul în formă", au precizat aceștia.


★ ★ ★


Revenind strict la Festivalul "Salsa Week Romania", acesta este dedicat iubitorilor de muzică și dansuri latino-americane din țară și străinătate, supranumit și "Vacanța salsiștilor". Ca și în anii trecuți, atmosfera latino și surprizele pregătite de organizatori vor bucura participanții, care au dansat și concurat timp de o săptămână în competițiile de dans pregătite de Asociația Română de Dans și Wilmark Dance Academy. Printre artiștii internaționali de anul acesta amintim pe: Sophie Fox, Leon Rose, Eider Rua, Jessica&Manuel, Simone&Martina, Evgeni Markov&Nicole, Ibra Chavez, Pambos, Umbero Nocita, Maria Lopes, Hicham etc.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5486 secunde