Excursie pentru turiști. Biserica semiîngropată de la Izvoarele își așteaptă vizitatorii

287
Excursie pentru turiști. Biserica semiîngropată de la Izvoarele își așteaptă vizitatorii - bisericaizvoarele-1533135804.jpg

Articole de la același autor

Atât constănțenii, cât și turiștii care se deplasează spre mănăstirea Dervent ar trebui să zăbovească, neapărat, și la așezământul monahal și Muzeul Satului Dobrogean, ridicat în colaborare cu Muzeul de Artă Populară din Constanța. Deci, nu uitați, să vă abateți puțin din drumul spre Lipnița, pentru că aici există un colț de rai, care merită vizitat și unde există un monument religios foarte vechi, specific Dobrogei.

Totuși, spun specialiștii, despre această biserică nu se poate vorbi în date certe. Nimeni nu știe cine a ridicat-o, nici cărei comunități creștine i-a aparținut, nici alte lucruri care să o poată încadra exact într-o anumită epocă. Toate sunt relative. Totuși, existența ei astăzi se datorează arhitectului Vlad Calboreanu, prin strădania căruia edificiul ajuns în paragină a renăscut, cu ajutorul credincioșilor.

Unde găsiți acest superb loc? În satul Izvoarele din comuna constănțeană Lipnița, numit cândva Pârjoaia, se află această biserică atipică semiîngropată, de dimensiunile unei case (cca. 18X7,5 m și cca. 3,5 m înălțime), cu nivelul podelei altarului sub nivelul de călcare, doar pridvorul fiind situat cu o treaptă peste terenul în pantă.

"Lăcașul de cult nu are turlă, dar în rest are toate elementele unui lăcaș ortodox: altar semicircular, pronaos, naos, pridvor, bolți din lemn, icoane. Pereții sunt făcuți din paiantă (împletitură din nuiele bulgărită și lipită cu pământ), fiind întăriți și susținuți cu stâlpi din lemn îngropați un metru în pământ.

Toate îmbinările sunt cioplite cu toporul și cu dalta, lemnul folosit fiind cel de stejar, carpen, frasin sau brad fără să fie folosit fierăstrăul. La realizarea bisericuței s-au utilizat cepuri și cuie din lemn. Doar la acoperiș au fost folosite cuie forjate de mână, care, se pare că provin de la reparațiile ulterioare. Ceea ce este atipic este faptul că lăcașul de cult nu are fundație", ne-a declarat directorul Muzeului de Artă Populară, Maria Magiru.

Specialistul crede că biserica a fost ridicată peste un vechi cimitir din neolitic. Totuși, nu se știe cu exactitate când a fost ridicat lăcașul de cult, însă lipsa turlei și dimensiunile mici par să confirme că bisericuța a fost ridicată în timpul Imperiului Otoman sau chiar mai devreme. De altfel, pictura de pe icoane pare să fie realizată înainte de anul 1870.

În urmă cu aproximativ 17 ani, biserica a fost restaurată de către arhitectul bucureștean Vlad Calboreanu, mai sus menționat, care, împreună cu soția sa, s-a mutat la Izvoarele, într-o căsuță veche cu pereții din chirpici, vizavi de frumoasa biserică pe care a salvat-o de la degradare.

Cei care doresc să o viziteze pot bate la poarta arhitectului care o are în pază.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4339 secunde