"De ce?"! Câtă răbdare ne trebuie?

"De ce să nu ținem lumina aprinsă?", "De ce nu cade Dumnezeu din cer?", "Cum încap atâția oameni în televizor?", "Cățelul de ce nu merge la grădi?" - sunt numai câteva din zecile de întrebări cu "de ce" pe care le lansează zilnic copiii de trei-patru ani. Și răspunsul generează, inevitabil, un nou șir de curiozități. De multe ori ajungem să epuizăm răspunsurile și, exasperați, îi închidem gura prichindelului cu un "Lasă că o să înțelegi când o să fii mai mare!" sau "Nu știu!", dar este greșit.
Curiozitatea este mama învățării, așa că nu avem de ce să ne supărăm atunci când copiii ne bombardează cu "de ce-uri". Sunt multe lucru pe care cel mic nu și le poate explica și de aceea noi trebuie să ne păstrăm calmul și să îi oferim răspunsuri pe înțelesul lui, până când epuizează neclaritățile. Consolați-vă doar la ideea că vârsta "de ce-urilor" va trece repede și o să duceți dorul acestor întrebări comice și a conversațiilor inocente.
Astfel de întrebări apar, de obicei, în jurul vârstei de trei ani și sunt absolut normale. Dacă pentru noi par simple curiozități pentru copil au o semnificație deosebită deoarece numai așa își va putea explica anumite legături pe care le vede între fenomene sau între obiecte. Tocmai de aceea sunt foarte importante răspunsurile pe care i le dăm sau felul cum îi răspundem. "Răspunsurile scurte și la obiect sunt bune, dar și mai bine este să-i răspundem celui mic printr-un experiment, o ilustrație sau o animație sau să-l ajutăm să-și caute singur un răspuns", ne explică psihologul Cornelia Petre.

Vrea să comunice
Un alt motiv pentru care cel mic ne poate bombarda cu serii întregi de "de ce-uri" este nevoia lui de comunicare cu noi. "Copiii de-abia descoperă limbajul și o lume cu totul nouă, este nerăbdător să cunoască și cuvinte noi, iar cel mai simplu pentru el de a face acest lucru este de a ne pune nenumărate întrebări. Totuși, răspunsurile trebuie să fie simple, cu propoziții nici prea scurte, dar nici prea lungi. Răspunsurile istețe îi alimentează curiozitatea și nu ezitați să le dați, căci astfel învață și mai multe, chiar dacă sunteți obosiți sau aveți o groază de treabă", a mai precizat specialistul.

Nu-l luați pe "Nu știu" în brațe
Nu cădeți în capcana lui "Nu știu!". Dacă suntem pasivi și răspundem printr-un "Nu știu!" sec nu îl ajutăm nici pe copil, nici pe noi. În felul acesta nu facem decât ne compromitem imaginea pe care cel mic o are despre noi. La trei - patru ani ei ne văd ca un fel de atotștiutori, o autoritate supremă, iar neștiința noastră îi poate dezamăgi și determina să nu mai aibă încredere în noi. "Nu avem încotro, nu putem să-l ignorați pe copil și să-i spuneți neîncetat că nu știți răspunsul la întrebările lui, căci vă va șterge de pe lista lui de informații. Le va căuta în altă parte și se va schimba relația dintre el și voi. Trebuie să vă adaptați situației și să învățați să răspundeți cu calm, răbdare, pe lim-ba lui", a adăugat Cornelia Petre.