Cum te poate afecta ștergerea prietenilor din lista de Facebook

498
Cum te poate afecta ștergerea prietenilor din lista de Facebook - facebook-1360513201.jpg
Un studiu condus de Cristopher Sibona, doctorand al Școlii de Business, din cadrul Universității din Colorado Denver, arată că persoanele care își șterg prietenii de pe rețeaua de socializare pot fi serios afectate de acest gest în viața reală. 
Sondajele de opinie realizate pe această temă, pe un eșantion de 582 de persoane, intervievate pe Twitter, au arătat că 40% din respondenți sunt dispuși să evite persoanele care i-au șters din listă, dacă s-ar întâlni cu ele în viața reală. 10% au recunoscut că nu știu ce vor face într-o asemenea situație, în timp ce restul de 50% au declarat că nu vor evita persoanele respective. Cercetările au arătat că femeile sunt mai înclinate să îi ignore pe cei care le-au șters din liste decât bărbații. 


Factori
Conform studiului, factorii care influențează reticența dintre doi foști "prieteni" pe rețeaua de socializare sunt: faptul că persoana care a eliminat pe cineva din listă discută despre acest lucru în public, răspunsul emoțional negativ al celui șters din listă, dacă persoana ștearsă pune gestul pe seama comportamentului din mediul offline, distanța geografică dintre cele două persoane, dacă neînțelegerile dintre cei doi au fost discutate anterior ștergerii din listă și, un ultim factor, cât de multă valoare a acordat relației de prietenie persoana eliminată din listă. 
Un alt studiu condus de Sibona, în anul 2010, a arătat că cei care lansează invitațiile pe Facebook au șanse mai mari să fie excluși din lista de contacte, decât cei care le acceptă. 


Motive
Același studiu a identificat motivele pentru care persoanele sunt șterse din listă. Cele mai importante sunt: postările frecvente și lipsite de importanță, postările legate de politică și religie, postările sexiste și care conțin remarce rasiste, postările anoste legate de copii, mâncare, partenerii de viață etc.
"Ștergerea din lista de prieteni poate fi văzută ca o formă de excludere socială. Studiul arată clar că eliminarea din listă este semnificativă și are consecințe psihologice importante asupra celui dat la o parte", a declarat Sibona.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 11 Februarie 2013
Stire din Diverse : Noul Xbox va comunica cu tine verbal
Luni, 04 Februarie 2013
Stire din Diverse : Nexus 7, tableta ce măsoară 7 inch
Pagina a fost generata in 3.1703 secunde