Cum poți scăpa de viermișorii intestinali ai copilului

991
Cum poți scăpa de viermișorii intestinali ai copilului - copilcuviermisori-1334934015.jpg

Deși sunt mici și abia se pot observa cu ochiul liber, paraziții intestinali creează adevărate probleme în rândul copiilor. Igiena precară este principalul motiv pentru care se dezvoltă acești viermișori și se pot răspândi foarte ușor la grădiniță, în parc sau la locurile de joacă.

Paraziții intestinali sunt specii vii care trăiesc în interiorul unui organism viu și se hrănesc cu substanțele nutritive ale acestuia. Metodele de contaminare sunt extrem de multe și totodată simple, dar de cele mai multe ori țin de cât de des se spală cei mici pe mâini. Paraziții mai pot ajunge în corp și pe calea aerului, a apei sau prin mâncarea infectată.
Există mai multe tipuri de vier-mișori intestinali, dar cei mai des întâlniți sunt oxiurii, ne spune dr. Marian Fâșie, medic pediatru la Unitatea de Primire Urgențe Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Cum se înmulțesc oxiurii
Ouăle acestor viermi supraviețuiesc pe corpul copiilor infestați aproximativ trei săptămâni și se împrăștie ușor în jurul lui, mai ales la micuții care își bagă foarte des degetele în gură sau care mănâncă cu mânuțele murdare. "Oxiurii au o metodă destul de ingenioasă de a se înmulți. Femelele au câte două punguțe, una cu oușoare și cealaltă cu substanțe urzicătoare, pe care le depune, în special în timpul nopții, în jurul anusului. Substanțele acelea urzicătoare îl fac pe cel mic să se scarpine, iar ouăle viermișo-rilor intra sub unghii. De acolo ajung foarte ușor în gură și apoi în intestine", spune dr. Fâșie. Chiar și cu o igienă bine pusă la punct, orice copil poate fi infectat cu acești paraziți prin simpla atingere a unui copil bolnav sau ingerarea unor alimente atinse de copii infestați.

Semne că cel mic este infestat
Oxiurii se dezvoltă, de la ou la vierme, în aproximativ o săptămână sau două de la contact, mai spu-ne medicul pediatru. "Principalul semn că cel mic are viermișori este faptul că are mâncărimi în zona fundulețului. Apoi, acești paraziți se pot observa cu ochiul liber în scau-nul celui mic", explică dr. Marian Fâșie. La primele simptome ale apariției viermilor intestinali, specialiștii recomandă să vizitați cât mai repede un medic pediatru. Acesta vă poate spune ce medicamente trebuie să îi dați și cum să tratați problema.

Părinții au cel mai important rol în prevenirea contaminării
Pentru a preveni contaminarea dar și pentru a elimina micii paraziți, părinții trebuie să fie foarte atenți la igiena copiilor. "De oxiuri poți scăpa doar prin măsuri de igienă. Mâinile trebuie spălate în mod frecvent și obligatoriu înainte de mese, unghiile trebuie tăiate pentru a preveni răspândirea viermișorilor și părinții trebuie să spele de mai multe ori pe zi, chiar și o dată în timpul nopții, fundulețul copilului", afirmă medicul pediatru. Dr. Fâșie mai spune că există și terapii cu vermicid, un medicament care omoară viermii, dar acesta nu este eficient fără respectarea măsurilor de igienă menționate mai sus, deoarece nu ajută și la eliminarea ouălor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Aprilie 2012
Stire din Diverse : Cușcuș cu cărniță de curcan
Pagina a fost generata in 0.2039 secunde