Cum ne disciplinăm copiii fără să îi rănim

Este neastâmpărat, face multe prostioare și deja nu mai știți cum să procedați ca să înțeleagă că greșește. Dar, în același timp,

nici nu vreți să prindă frică sau să-l faceți să se simtă umilit. Pentru aceasta, trebuie să uitați de pedepse și să înțelegeți ce înseamnă disciplinarea micuțului…

În trecut, educația sau disciplinarea copilului se baza pe dominare, frică și culpabilizare, inducând teama de a nu pierde iubirea părintelui sau anumite privilegii. Psihologul Elena Ranga explică faptul că "pedepsele erau mijloacele prin care copiii erau constrânși să se supună din frica de a nu fi pedepsiți mai aspru".

"Deseori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa. Pe termen lung însă, efectele pedepsei sunt neplăcute, chiar devastatoare atât pentru copii cât și pentru părinți, ca să nu mai menționăm relația părinte - copil. Printre efecte putem enumera: imaginea de sine negativă, răs-punsul cu agresivitate în situații frustrante, resentimente sau frică față de părinți, repulsie față de comportamentul dorit, încercarea de a face pe placul celorlalți în detrimentul intereselor proprii, se dezvoltă tulburări emoționale", a adăugat psihologul.

De aceea, părinții trebuie să facă diferența între pedepsirea și disci-plinarea unui copil.

De ce disciplinare?

"Disciplinarea implică drepturi egale și respect reciproc. Copilului i se oferă posibilitatea de a lua decizii, de a alege singur modul în care dorește să se deruleze acțiunea aleasă de părinte. Astfel, el devine responsabil de propriul comportament și de consecințele acestuia. Ea este asociată în mod logic cu comportamentul inadec-vat. Se adresează comportamen-tului, nu persoanei și nu implică judecata morală. Ajută copilul să în-vețe ceea ce ar trebui să facă într-o anumită situație, fără a-l face să se simtă umilit pentru nereușita lui. Prin aceasta, părinții îi transmit copilului faptul că este acceptat și iubit în pofida comportamentului acesta, fără a exista efecte secundare. Permite libera alegere, stimulează și comportamentul dorit, nefiind orientată doar spre comporta-mentele problematice", a exemplificat specialistul.

Pedepsele duc la pierderea respectului

În schimb, pedeapsa este expri-marea autorității, copilul fiind forțat să adopte un anumit comportament. "Este arbitrară, adică este aplicată după bunul plac al părintelui, fără să aibă o legătură logică cu comportamentul inadecvat. Se adresează persoanei, nu comportamentului și presupune judecata morală a făptașului. Aceasta poate duce la atitudini sau comportamente de răzbunare din partea copilului. Se concentrează asupra comportamentelor anterioare, amintind mereu copilului de greșelile făcute. Aceasta îl face pe copil să se simtă umilit și să îi fie teamă, ceea ce împiedică învățarea unor comportamente potrivite. Prin urmare, copilul învață doar ce să nu facă și nu ceea ce ar trebui să facă. Amenință făptașul cu pierderea respectului și a iubirii. Uneori, părinții șantajează copilul în acest fel, făcându-l să se simtă respins. Cere supunere. Ea implică folosirea forței, iar copilul învață că poate să obțină ceea ce își dorește dacă domină prin agre-sivitate. Poate încuraja comportamentul indezirabil, în cazul în care este folosit de către copil pentru a atrage atenția părintelui, chiar dacă aceasta înseamnă să îl certe", a completat psihologul.

Faptele copilului sunt motivate de nevoi

Important este să înțelegem că întotdeauna comportamentul copilului, fie el pozitiv sau negativ, este motivat de o nevoie a sa. Acestea pot fi multiple, pornind de la nevoia de onestitate, respect, înțelegere, reacceptare, răbdare din partea părintelui, flexibilitate, corectitudine, constanță și timp, dar mai ales nevoia de dragoste. Copiii au nevoie de dragoste și când au dreptate și când greșesc, când sunt fericiți sau triști. Ei au nevoie să fie iubiți așa cum sunt, tot timpul. Iar o fațetă a dragostei este și disciplinarea, a subliniat psihologul Elena Ranga.