Cum alegi masa de lucru a copilului

152
Cum alegi masa de lucru a copilului - cumalegmasadelucru-1363361780.jpg
Masa de scris și scaunul de birou trebuie să asigure copilului confortul necesar pentru a-și păstra spatele drept, dar și pentru a se putea concentra mai bine la temele pe care le are de îndeplinit.


Principalul criteriu de alegere a biroului rămâne înălțimea care trebuie să asigure copilului poziția corectă la birou, în funcție de statura pe care o are.

Cel mai indicat este să cumperi un scaun și o măsuță ajustabile, astfel încât să nu fie nevoie să le schimbi, pe măsura creșterii copilului. Acestea își ajustează mărimea în funcție de înălțimea lui și pot fi folosite din perioada preșcolară până târziu la școală.

Cel mai potrivit scaun pentru copilul tău este cel care îi permite să atingă cu tălpile podeaua atunci când stă pe el.

Dacă atinge podeaua doar cu vârfurile, înseamnă că scaunul este prea înalt.

Însă nu este suficient doar ca tălpile să stea bine înfipte în podea, ci și ca unghiul format din flexarea genunchilor să fie de 90 de grade. Acesta este principalul criteriu după care îți dai seama că micuțul tău stă la înălțimea corectă pe scaun și că scaunul îi asigură confortul necesar activităților de la birou sau masă.

Cât privește înălțimea blatului de masă, ea trebuie să fie cu doar 20.5 cm mai mare față de șezutul scăunelului, astfel încât scaunul împreună cu biroul să asigure postura corectă a copilului.(sursa: copilul.ro)



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Martie 2013
Stire din Diverse : Bebe doarme. Somnul îl face mare?
Sâmbătă, 16 Martie 2013
Stire din Diverse : Învață să faci economii!
Pagina a fost generata in 4.0238 secunde