Concert Radu Almășan la "Harlequin" în Mamaia

230
Concert Radu Almășan la

Articole de la același autor

Sâmbătă, 4 august, Bosquito, pe numele său real Radu Almășan, revine pe litoralul românesc. El va susține un concert solo, începând cu ora 21.00, la restaurant "Harlequin" din Mamaia. Solistul a abordat, de-a lungul timpului, un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzica țigănească, balcanică până la elemente simfonice și hard rock. În perioada 2002 - 2006, el a avut o serie lungă de piese care au ajuns pe prima poziție în topurile de specialitate din România. 


După aceea, a urmat o pauză de aproape șapte ani, timp în care el s-a stabilit în America, unde a concertat alături de trupa sa indie-rock, "Madame Hooligan". După întoarcerea în țară și reluarea activității, Bosquito a concertat în deschiderea concertului Shakira. A urmat albumul "Babylon" (2014), de pe care au fost extrase trei single-uri principale: "Când îngerii pleacă", "Prieteni" și "Întuneric în culori", o colaborare cu Ovidiu Lipan Țăndărică. 


Anul trecut, în luna mai, Radu Almășan a lansat primul său album solo, "Taj Mahal". De data aceasta, însă, veți avea ocazia de a asculta piese noi, dar și melodiile preferate ale artistului. Pentru cei interesați, prețul unui bilet este de 30 lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4282 secunde