Cea mai întortocheată peșteră este în Dobrogea

1444
Cea mai întortocheată peșteră este în Dobrogea - pestera-1317416402.jpg

Declarată monument al naturii, dar, în același timp, și cea mai întortocheată peșteră de pe teritoriul țării noastre, fiind compusă din nenumărate galerii, Peștera Limanu este situată nu departe de Mangalia, imediat la ieșirea din comuna cu același nume.

Localnicii au numit-o "Peștera La Icoane", denumire ce i se trage de la bolovanii sculptați sub forme umane, amplasați în fața intrării.
Conform site-ului municipiului Mangalia, peștera a fost refu-giu în timpul unor atacuri, ascunzătoare pentru hoți, casă pentru pribegi, loc secret de prac-ticare a unor ritualuri religioase, încă din neolitic, trecând prin antichitatea dacică, grecească, daco-romană, epoca medievală. Faima de "peșteră cu comori" s-a răspândit cu ușurință.
Este o peșteră freatică dezvoltată în calcare stratificate orizontal. Peștera Limanu are o lungime totală de 3.200 m, intrarea este amplasată la 25 m altitudine, are o lățime de 3,4 m și înălțime de 1,4 m. Temperatura se menține constant la 12 grade Celsius, ducând la dezvoltarea unei faune bogate, specifică peșterilor.
Unii cercetători consideră că cel puțin o parte din galerii au fost în întregime săpate de om, în multe locuri fiind evidentă dăltuirea pereților. Văzută în plan, rețeaua de galerii seamănă mai degrabă cu harta străzilor unui oraș neglijent sistematizat. Folclorul local a transmis faptul că galeriile Peșterii Limanu s-ar întinde prin beciuri și fântâni din Limanu până în Bulgaria sau chiar Turcia!
Peștera Limanu este complet lipsită de podoaba stalactitelor și stalagmitelor, care dau farmec altor peșteri. Acest fapt se explică prin absența infiltrațiilor de apă de la suprafață.
Peștera este interesantă din punct de vedere biospeologic. Există o faună de nevertebrate bogată a cărei principală sursă de hrană o constituie acumulările de guano de la coloniile de lilieci care se adăpostesc în peșteră mai ales iarna. În afară de lilieci, în peșteră pot fi întâlnite întâmplător și alte vertebrate: șerpi, broaște țestoase, vulpi, dihori.

Presupus a fi orașul subteran Keris, loc de refugiu pentru daci, peștera Limanu ar merita o mai mare atenție din partea autorităților locale, care ar putea să o semnalizeze și chiar să investească în acest obiectiv de importanță istorică și arheologică. Mai ales că aici s-au descoperit numeroase vestigii ale civilizațiilor trecute: ceramică grecească, romană, dacică, desene rupestre, cruci simple și răsturnate din perioada primilor creștini, inscripții în slavonă datate cu aproximație în secolele IX-XI.
Dar cine mai are timp de istorie? De bani investiți ce să mai vorbim? Iar la acestea se adaugă și nesimțirea proverbială a românului, mare parte din descoperiri pierzându-se din vina turiștilor prea inculți să mai respecte istoria.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Stire din Diverse : Fructele baobabului - comori cu vitamina C
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Stire din Diverse : Trebuie să știi
Pagina a fost generata in 1.6983 secunde