Cât timp ne lăsăm copiii să se uite la televizor

1440
Cât timp ne lăsăm copiii să se uite la televizor - 1b751133c338dbcdea3f994535b45773.jpg
A împlinit trei ani și, de ceva timp, a
descoperit televizorul. A început cu
desenele animate pentru bebeluși, apoi i-a plăcut distracția alături de Tom și Jerry. Acum, aproape fără să ne dăm seama, deja se uită la programe întregi la televizor, pe canalele speciale destinate copiilor. Este fascinat de ce vede acolo. Este o lume cu totul nouă pentru el și deja și-a făcut eroi din personajele preferate.
Anii de preșcolar sunt o perioadă de dezvoltare extrem de rapidă mentală, fizică și emoțională. De aceea, Academia Americană a Pediatrilor recomandă, pentru preșcolari, nu mai mult de una-două ore de televizor, la programe educaționale, neviolente și adecvate vârstei lor. Este mai bine ca micuțul să-și petreacă ziua explorându-și lumea și nu stând în fața ecranului. Acestea fiind spuse, 30 de minute de liniște câștigate în timp ce prichindelul se uită la desenele sale favorite, nu fac rău nimănui. Țintiți spre moderație și învățați-l pe copil câteva obiceiuri bune de bază:
l Fără butonatul telecomenzii pe toate canalele. Odată ce s-au terminat desenele animale preferate, stingeți televizorul. Unii părinți aleg DVD-urile, tocmai pentru a fi mai ușor să oprească televizorul, odată ce s-a terminat programul.
l Nu folosiți televizorul ca și zgomot de fundal - poate împiedica învățarea.
l Mâncați la masă, toată familia, și nu în fața televizorului. Nu există un moment mai bun decât cu mesele în familie pentru a-i învăța pe copii manierele și a le dezvolta abilitățile de comunicare.
l Încercați ca timpul de televizor să fie cam în aceeași perioadă a zilei, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte și să nu se gândească că televizorul va sta tot timpul aprins. În acest fel vă scutiți de certurile pentru când trebuie să-l stingeți.
l Uitați-vă la televizor alături de copil pentru ca să puteți vorbi despre ceea ce vedeți. Copiii aflați în jurul vârstei de trei-patru ani nu prea știu să diferențieze realitatea de ficțiune și publicitatea de conținutul programului. Va trebui să îi explicați.
l Asigurați-vă că bona sau bunicii cunosc regulile pentru privitul la televizor.
l Mai presus de toate, fiți un model pentru copilul vostru. Dacă voi stați și vă uitați la televizor ore în șir, va vrea să știe, la un moment dat de ce nu poate să facă și el asta.

Tendințe de îngrășare
Obiceiul de a petrece o mare parte a zilei în fața televizorului poate afecta sănătatea copiilor. În general, cei care se uită mult la televizor au tendința de a mânca junk food, de a face puțină mișcare fizică și de a fi supraponderali. Mai mult decât atât, copiii sunt expuși oră de oră la violența televizată și alte imagini deranjante, fără să mai vorbim despre publicitate.
Așadar nu ezitați să-i faceți un program și să-i limitați accesul la televizor, căci așa cum se învață de mici, așa vor fi și mai târziu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 19 Februarie 2011
Stire din Diverse : Când lăsăm copilul singur acasă?
Marţi, 05 Aprilie 2011
Stire din Sănătate : Cum tratați un "ochi leneș"
Pagina a fost generata in 0.4881 secunde