Ați văzut vreodată cum este prelucrat lemnul? Meșteri iscusiți, sosiți pe litoral

343

Articole de la același autor

Dacă nu ați avut până acum ocazia de a vedea cum este prelucrat, efectiv, lemnul, până când să ia forma unor anumite obiecte, ei bine, acum puteți vedea live acest lucru. Unde? Pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară din Constanța, între 14 și 16 august. 


Potrivit directorului instituției de cultură, Maria Magiru, Muzeul de Artă Populară continuă seria manifestărilor culturale din acest sezon estival, sub genericul "Meșteșuguri tradiționale. Utilitar și decorativ". Toate acestea au loc la o lună după manifestarea "Olăritul, tradiție și contemporaneitate", care a atras sute de turiști și constănțeni dornici să vadă cum lutul prinde formă și culoare. 


Acum, atât constănțenii, cât și turiștii sunt invitați, timp de trei zile, la evenimentul "Prelucrarea artistică a lemnului". La manifestarea care stă sub semnul Centenarului Marii Uniri vor participa meșteri populari din Muntenia, Oltenia și Moldova. 


Spre exemplu, din Moreni, județul Dâmbovița, este invitat meșterul Vasile Moldoveanu, maestru în prelucrarea artistică a lemnului. El va veni la târg cu icoane pictate pe sticlă cu rame din lemn acoperite de crestături, dar și cu cruci de mână, troițe, lăzi de zestre în miniatură și alte obiecte realizate după modele tradiționale. 


Din satul Băbeni, județul Vâlcea, centru specializat în prelucrarea obiectelor de lemn de uz gospodăresc, va veni la manifestarea de la Muzeul de Artă Populară, Constantin Lepădatu, cu linguri, găvane, covate, platouri, mese rotunde și scăunele cu trei picioare, realizate prin tehnici simple: tăiere, cioplire, scobire, șlefuire.


Din Fălticeni, județul Suceva, va participa la manifestarea "Prelucrarea artistică a lemnului" meșterul Marian Viorel, cu linguri pe ale căror cozi sculptate sunt încifrate o mulțime de simboluri magice și rituale, legate în principal de ceremonialurile nupțiale. 
"Prin prezența la Constanța a acestor meșteri populari lemnari, Muzeul de Artă Populară și-a propus să arate continuitatea și evoluția acestui meșteșug și modul în care s-au perpetuat formele tradiționale și motivele decorative realizate prin crestături în lemn", a precizat directorul. 


Ea a mai spus că în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară se regăsesc, la ora actuală, numeroase obiecte din lemn, semn al măiestriei țăranului român în prelucrarea și decorarea lemnului, de la lada de zestre până la linguri, linguroaie, ploști, tipare de caș, căuce, măsuri pentru lapte. Acestora li se adaugă obiecte folosite în ceremonialul de nuntă și roți de tors, fără a uita de ramele și "capacele" icoanelor țărănești transilvănene pictate pe sticlă și de monumentalii stâlpi de pridvor din Maramureș.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.667 secunde