Ziua porților deschise, la Școala "Grigore Moisil" din Năvodari

160

Articole de la același autor

Explozie de culoare, zâmbete și bucurie, zilele acestea, în grădinițele din Năvodari. Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale "Grigore Moisil" din oraș au fost în vizită la colegii lor din grădinițe pentru a-i invita, la rândul lor, să le viziteze școala. Reprezentanții școlii au fost însoțiți de mascote puse pe șotii care le-au înseninat ziua viitorilor mici școlari, le-au oferit baloane, bomboane și câte o felicitare de 8 Martie pentru mămicile lor.

Miercuri, 14 martie, la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" Năvodari, se va desfășura Ziua porților deschise. Preșcolarii de la grădinițele din oraș sunt invitați, împreună cu doamnele educatoare și părinții, să facă un scurt tur al școlii. Vor avea ocazia să vadă sălile de clasă, laboratoarele, sala de sport și vor descoperi astfel spațiul deosebit de primitor unde, mai târziu, ca elevi ai școlii, își vor desfășura activitatea.

Evenimentul le va oferi părinților prilejul să cunoască oferta educațională a Școlii Gimnaziale "Grigore Moisil", iar la sfârșitul activității, vor putea participa alături de copii la un program artistic pregătit de elevii școlii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5636 secunde