Ziua Mondială a Teatrului / Constanța culturală își aduce aminte de numele lui Tranulis

380

Articole de la același autor

Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită, mâine, la Constanța, prin dezvelirea plăcii comemorative, din marmură,  pe care e trecut numele lui Demostene Tranulis. Filantropul grec a pus piatra de temelie la baza primului teatru românesc, în anul 1927, tot la 27 martie. Manifestările vor continua cu citirea mesajului internațional de Ziua Mondială a Teatrului, iar seara se va încheia cu premiera piesei "Visul unei nopți de vară", de William Shakespeare, în regia lui Marcel Țop. 


Directorul Teatrului de Stat, Dana Dumitrescu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la eveniment, vor participa, pe lângă membrii Comunității elene, și urmașii lui Demostene Tranulis, cu ocazia acestei Zile Mondiale a Teatrului. Singura dorință a familiei a fost ca pe o plăcuță să fie amintit numele filantropului grec, căruia i se datorează existența acestui spațiu de cultură. Astfel, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, 27 martie, este readusă în atenția iubitorilor de teatru personalitatea omului de afaceri de origine greacă Demostene Tranulis, un puternic susținător al culturii, căruia i se datorează ridicarea teatrului de astăzi. 


Tot în cadrul conferinței de ieri, re-gizorul Marcel Țop a anunțat premiera spectacolului "Visul unei nopți de vară", vineri, 27 martie, ora 19. Regizorul a spus că spectacolul este o invitație la iubire, mărturisind că "prima întâlnire"cu William Shakespeare a avut-o în Grecia, în 2009, când s-a îndrăgostit iremediabil de poet. Piesele de teatru ale lui Shake-speare au fost traduse în aproape fiecare limbă și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Marcel Țop a declarat că regia piesei "Visul unei nopți de vară" este una contemporană: "Un spectacol despre mare, soare, Constanța, tot e este bun în lumea aceasta, măcinată de neînțelegeri și conflicte. Este un spectacol manifest". 


Ideea regizării acestui spectacol i-a venit lui Marcel Țop în urmă cu doi ani, când s-a gândit ca următoarea piesă de Shakespeare pe care o va monta trebuie să fie tot la malul mării. 17 actori fac parte din distribuția spectacolului, regia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Marcel Țop, scenografia, Ancăi Maria Cernea, iar coregrafia, lui Iurie Braiș.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Martie 2015
Stire din Cultură-Educație : Agenda de week-end
Pagina a fost generata in 1.1818 secunde