Mai multe ştiri online:

"Zilele filmului turcesc", la Casa de Cultură

Ştire online publicată Miercuri, 15 Martie 2017. Autor: Simona ANGHEL
Începând de astăzi și până vineri, 17 martie, Yunus Emre Enstitusu Constanța organizează, la Casa de Cultură a Sindicatelor, „Zilele filmului turcesc”. Proiecțiile vor avea loc începând cu ora 18, în sala mică, toate filmele fiind subtitrate în limba română. Intrarea este liberă. 


„Zilele filmului turcesc” încep cu lungmetrajul „Dragostea seamănă cu tine”, în regia lui A. Taner Elhan, realizat în 2015, care prezintă povestea de dragoste dintre un pescar și o vânzătoare de înghețată. 


Proiecțiile vor continua cu lungmetrajul „Lumea mea”, în regia lui Ugur Yucel, realizat în 2013. Rolurile principale sunt interpretate de Beren Saat (actrița care a preluat rolul Kosem din serialul turcesc cu același nume), Ugur Yucel și Ayca Bingol. Ela este o fetiță surdă și oarbă, dar viața ei se schimbă când îl întâlnește pe profesorul Mahir, care-și dedică timpul persoanelor cu dizabilități. 


Ultima proiecție este „O mică aventură de Septembrie”, în regia lui Kerem Deren, realizat în 2014, care prezintă povestea de dragoste dintre Eylul și Tekin. Eylul este o persoană plină de viață. În urma unui accident, aceasta își pierde memoria și nu își poate aminti ultima lună din viața ei. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8139 secunde