Week-end cultural pentru toate gusturile, la malul mării

307

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, veți avea parte de un week-end care abundă în evenimente culturale. În primul rând, debutează mult așteptata stagiune estivală "Be safe", organizată de Teatrul de Stat Constanța, împreună cu Primăria și Consiliul Județean Constanța. În cadrul acesteia, pe scena din Parcul Arheologic, va prinde viață un spectacol al trupei Teatrului Dramatic "I.D. Sârbu" din Petroșani. Acesta va fi jucat sâmbătă, 25 iulie, și duminică, 26 iulie, de la ora 21.00.

"A douăsprezecea noapte", de William Shakespeare, este primul spectacol invitat în cadrul stagiunii estivale amintite și este regizat de Radu Tudosie, nominalizat la Premiile UNITER, în 2020, pentru debut. Doi gemeni, Sebastian și Viola, sunt despărțiți de un naufragiu și ajung pe insula Ilyria, crezând unul despre celălalt că au pierit în apa mării. Viola ia numele de Cesario și intră în slujba Ducelui Orsino, de care se îndrăgostește, acesta iubind-o, la rândul lui, pe Contesa Olivia, la care îl trimite pe tânărul Cesario (Viola) să o cucerească pentru el. La rândul ei, Olivia, care promisese că niciun bărbat nu o să îi vadă chipul timp de șapte ani, începe să nutrească sentimente de iubire pentru Cesario. Toate aceste "chinuri" din dragoste sunt acompaniate de cântecele și frazele pline de tâlc ale nebunului Feste, care pare să știe tot ce se întâmplă și ne dă impresia că, de fapt, el orchestrează totul.

Intrarea este liberă. Atenție, însă! Puteți să rezervați maximum două locuri la una dintre cele două reprezentații, printr-un email la [email protected].

XXX

În acest week-end, nici copiii nu sunt lăsați deoparte. Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19.00, cei mici vor putea să vizioneze "Capra cu trei iezi", după Ion Creangă, în regia lui Gabriel Apostol. Duminică, 26 iulie, de la aceeași oră, vă puteți întâlni cu "Fata babei și fata moșneagului", în regia lui Daniel Stanciu. Ambele spectacole vor avea loc pe scena de la Perla, în stațiunea Mamaia.

În același timp, continuă seria spectacolelor în aer liber oferite de artiștii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". Astfel, sâmbătă, 25 iulie, orele 20.00, sunteți invitați la divertismentul muzical "O sole mio", alături de Mădălin Băldău, Doru Iftene, Mihaela Ionescu, Ana Maria Mladinovici, Bogdan Ocheșel, Elena Rotari, Stela Sârbu, Daniela Vlădescu.

Apoi, duminică, 26 iulie, tot de la ora 20.00, puteți viziona spectacolul "Musica sempre libera", ocazie cu care puteți asculta arii și cântece celebre. Artiștii care vor urca pe scenă sunt aceeași din seara precedentă. Reamintim pe această cale că spațiul rezervat spectatorilor, din parc, este de 84 locuri pe scaune.

Directorul Teatrului Național de Operă și Balet, Daniela Vlădescu, a declarat că, la acest moment, ne aflăm deja la jumătatea perioadei de evenimente estivale, prin care vor să recompenseze publicul și să revigoreze viața culturală a Constanței. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.554 secunde